AcasăStiri generaleSălaj: Grup infracţional de cămătari, destructurat de poliţişti

Sălaj: Grup infracţional de cămătari, destructurat de poliţişti

Cinci persoane din Sălaj sunt cercetate de poliţişti într-un dosar penal vizând camăta, furtul, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021 – 2023, bănuiţii ar fi acordat, către diverse persoane, sume de bani, cu titlu de împrumut, pentru care ar fi perceput dobândă. Pentru a-şi putea achita datoria, unul dintre datornici ar fi sustras un card bancar, pe care l-ar fi oferit unuia dintre bănuiţi, acesta din urmă efectuând mai multe tranzacţii, în valoare 2.900 de lei. În urma percheziţiilor efectuate pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a bănuiţilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, cinci telefoane mobile, bijuterii, 9.000 de lei şi diverse înscrisuri care fac obiectul cauzei’, se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, la finalizarea percheziţiilor domiciliare au fost puse în aplicare şapte mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în vederea audierii, poliţiştii dispunând reţinerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, faţă de patru dintre persoanele bănuite, cu vârste cuprinse între 34 şi 55 de ani.

La data de 12 decembrie, faţă de cinci dintre bănuiţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Serviciului Criminalistic, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks