Consiliul Judeţean Sălaj a realizat în anul 2023 investiţii în valoare de 309 milioane de lei, reprezentând 170% din bugetul iniţial alocat dezvoltării, aceasta fiind cea mai mare sumă pe care administraţia judeţeană a investit-o într-un an în proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învăţământ, cultură şi protecţie socială.
‘Sunt foarte bucuros că am reuşit să investim în Sălaj, într-un singur an, echivalentul a ceea ce s-a realizat în 16 ani înainte să preiau mandatul. Această performanţă este rezultatul eforturilor susţinute şi al muncii intense depuse în primii doi ani alături de colegii mei din CJ Sălaj. În 2024, îmi doresc să păstrăm acest trend de autodepăşire, cu convingerea că toate iniţiativele noastre vor fi primite cu entuziasm de către cetăţenii Sălajului, oferindu-le un plus de confort şi contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Prin proiectele pe care le-am depus spre finanţare la ADRNV şi prin cele în pregătire pentru sesiunea 2021-2027, sunt sigur că şi anul viitor vom depăşi aşteptările’, precizează, pe site-ul instituţiei, preşedintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.
Potrivit sursei citate anul trecut au fost reabilitaţi şi modernizaţi 106 km de drum judeţean, alţi 100 de km fiind în execuţie sau în diferite stadii premergătoare demarării lucrărilor.
De asemenea, în domeniul sănătăţii sunt în implementare proiecte în valoare totală de peste 45 milioane de lei, iar pentru alte trei proiecte CJ Sălaj a obţinut finanţare europeană de patru milioane de lei.
În cursul anului 2023, administraţia judeţeană a susţinut sportul şi activităţile pentru tineret cu 4,25 milioane de lei, a asigurat 800.000 de lei pentru salvarea a 14 monumente istorice şi 1,85 milioane de lei pentru asistenţa socială a vârstnicilor şi a persoanelor vulnerabile.