Peste 22 de milioane de lei este valoarea totală a datoriilor pe care persoanele fizice şi juridice din Zalău le înregistrează, la această dată, faţă de administraţia locală. Potrivit precizărilor făcute joi, pentru AGERPRES, de Diana Breban, purtător de cuvânt al Primăriei Zalău, datoriile restante pentru persoane fizice, la data de 30 septembrie, se ridicau la suma de 10.162.081,75 lei, raportat la un total de 12.702 contribuabili din această categorie. Din aceasta suma 6.048.607,13 lei reprezintă amenzi contravenţionale aferente a 5.419 contribuabili persoane fizice. Cel mai mare datornic este o persoană fizică ce are amenzi contravenţionale în debit, cumulate în ultimii trei ani, de peste 95.965 lei, susţine sursa citată. În ceea ce priveşte datoriile persoane juridice la aceeaşi dată, acestea erau în sumă de 11.898.781,00 lei, raportată la 1.214 contribuabili. Din această sumă, 7.941.733 lei reprezintă restanţe aferente a 76 contribuabili persoane juridice, care se află în procedura de insolvenţă sau faliment şi împotriva cărora nu se pot face acte de executare silită, subliniază Diana Breban. Cel mai mare datornic este o persoană juridică ce înregistrează restanţe de 2.472.826,37 lei, firma fiind sub incidenţa legii insolvenţei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău face precizarea că în anul 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, începând cu luna martie au fost suspendate măsurile de executare silită până la data de 25 octombrie.