Un proiect ce vizează conservarea pajiştilor tradiţionale din Transilvania, prin reproducerea unei astfel de pajişti în incinta Grădinii Botanice Jibou, este implementat în această perioadă de specialiştii instituţiei menţionate, prin intermediul unei finanţări a Asociaţiei Internaţionale a Grădinilor Botanice.
Directorul Grădinii Botanice Jibou, Cosmin Sicora, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că proiectul a fost câştigat în urma unei competiţii internaţionale la care au participat peste 10.000 de grădini botanice din lume, fiind finanţate doar 400 de proiecte.
‘Nu este un proiect de o valoare foarte mare – doar 2.500 de dolari, însă faptul că el a fost selectat e important, pentru că arată că şi noi contăm la nivel internaţional. Vom reproduce, în incinta grădinii, o porţiune dintr-o fâneaţă tradiţională. De asemenea, vom face sesiuni informative cu publicul, cu factorii de interes şi cu primarii, pentru că un astfel de spaţiu ar putea fi realizat în fiecare comună, ca o atracţie turistică, pe de o parte, şi ca un punct de conservare a biodiversităţii, pe de altă parte. Ar putea fi un punct de atracţie mai ales pentru turiştii străini. Regale Charles a venit în Transilvania tocmai pentru a vedea asemenea pajişti’, a precizat Cosmin Sicora.
Directorul Grădinii Botanice Jibou a subliniat faptul că în Vestul Europei biodiversitatea pajiştilor s-a pierdut, pentru că se produce doar o cantitate mare de masă verde, fără calitate nutriţională şi diversitate.
‘Această diversitate este extrem de important pentru insectele polenizatoare, precum albinele, care deja dispar din zonele acestea. E important ca noi să conştientizăm această situaţie şi să nu mai repetăm greşelile care s-au făcut în Vestul Europei’, a conchis Cosmin Sicora.