Un total de 96 candidaţi din Sălaj, din 342 prezenţi, au promovat examenului naţional de bacalaureat în sesiunea august 2023, procentajul de promovare fiind de circa 28%, faţă de 35,50% în sesiunea de toamnă din 2022.
‘În judeţul Sălaj, rata cumulată de promovare (promoţia curentă şi promoţiile anterioare), înainte de contestaţii, este 28,07% (faţă de 35,50% în sesiunea de toamnă din 2022), iar la nivel naţional rata este 29,80% (faţă de 32,5% în toamna anului 2022). Pentru promoţia curentă, rata de promovare este 30,25% iar pentru promoţiile anterioare, 23,08%. Au promovat 96 candidaţi, dintr-un total de 342 candidaţi prezenţi. Dintre aceştia, 72 candidaţi provin din promoţia curentă iar 14 candidaţi sunt din promoţiile anterioare’, se arată, vineri, într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
Începând cu această sesiune a examenului naţional de bacalaureat, Ministerul Educaţiei a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces care nu a implicat schimbări în ceea ce priveşte criteriile de evaluare/baremele şi tipurile de subiecte pentru probele scrise.
Rezultatele înregistrate după soluţionarea contestaţiilor vor fi afişate în data de 29 august.