Un tânăr de 20 de ani, care a suferit multiple leziuni în urma unui accident rutier ce avut loc joi, între localităţile Şimleu Silvaniei şi Nuşfalău, a fost preluat de elicopterul SMURD, pentru a fi transportat la spitalul judeţean din Oradea.
‘Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, din comuna Plopiş, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Şimleu Silvaniei – Nuşfalău, pe o porţiune de drum în aliniament, nu s-a asigurat corespunzător, a efectuat o depăşire prin încălcarea marcajului longitudinal simplu discontinuu şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar pe direcţia Nuşfalău – Şimleu Silvaniei, de un tânăr de 20 de ani, din localitatea sălăjeană Iaz’, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Potrivit sursei citate, tânărul de 20 de ani a suferit multiple leziuni şi a fost preluat de elicopterul SMURD, fiind transportat la spitalul judeţean din Oradea, iar conducătorul primului autoturism a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spitalul din Şimleu Silvaniei.
Conducătorul primului autoturism a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii rutieri din Şimleu Silvaniei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă)