Un scurtcircuit electric este cauza probabilă a incendiului declanşat joi, la biserica ortodoxă din localitatea Crasna, potrivit datelor făcute publice de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.
‘Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică – scurtcircuit la un tablou electric. Au ars piese de mobilier, materiale textile, obiecte de cult, structura din lemn a acoperişului pe aproximativ 500 metri pătraţi, geamuri, uşi’, se arată într-o infomare de presă transmisă de reprezentanţii ISU Sălaj.
Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit Secţia de pompieri din Detaşamentul de pompieri Zalău şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crasna. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)