Angajaţii Bibliotecii Judeţene ‘Ioniţă Scipione Bădescu’ Sălaj au ieşit, marţi şi miercuri, în stradă, cu standuri pentru copii şi adulţi, cu cărţi de colorat, pictură pe faţă şi alte activităţi, menite a marca Ziua Bibliotecarului.
Activităţile au fost organizate pe platoul din centrul Zalăului, publicul interesat fiind format, în principal, din copii care au desenat, au pictat, au modelat plastilină şi s-au lăsat pictaţi pe faţă.
‘Scopul activităţilor de ieri şi azi este acela de a face cunoscută biblioteca. De aceea, am ales că fim prezenţi într-o zonă centrală a oraşului. Am adus cărţi pentru copii, cu litere mari şi cu sunete, pentru a fi cât mai atractive. Am pregătit şi alte activităţi atractive pentru cei mici, dar am adus şi cărţi pentru adulţi. Sloganul nostru este ‘Bibliotecarul – motor de căutare original”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Mariana Lucia Marian, directorul Bibliotecii Judeţene Sălaj.
Biblioteca Judeţeană Sălaj are, în prezent, aproape 4.500 de utilizatori activi, în 2021 înregistrând peste 1.000 de cititori nou înscrişi, un total de 64.367 de vizite şi 119.000 de documente difuzate.