AcasăStiri generaleSălaj: Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită prin ateliere pentru copii, muzică şi poezie

Sălaj: Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită prin ateliere pentru copii, muzică şi poezie

Instituţiile culturale subordonate Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj vor marca Ziua Culturii Naţionale, vineri, la Zalău, printr-o serie de activităţi dedicate copiilor, muzică şi poezie.

Administraţia judeţeană precizează miercuri, într-o informare de presă, că în dimineaţa zilei de vineri la Sala Porolissum a Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS) se vor desfăşura diferite ateliere pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor realiza invitaţii după şablon, folosind o imagine a Zalăului de odinioară, cărţi de poveşti urbane, reproduceri în creion sau cărbune după o pictură din colecţia de artă a Muzeului, semne de carte şi puzzle-uri educative.

‘De asemenea, copiii sunt aşteptaţi să descopere Colţul de lectură, să participe la jocuri de rol din operele autorilor români, dar şi să îşi testeze cunoştinţele generale. De la ora 11:30, cei interesaţi sunt invitaţi în sala mică de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, la vernisajul expoziţiei fotodocumentare Zalău 550’, se mai arat în informarea menţionată.

Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită şi prin muzică şi poezie. Astfel, de la ora 12:00, tot în sala mică, elevi şi profesori de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din cadrul CCAJS, de la clasele de pian, vioară, canto muzică uşoară şi trupa ‘Art Band’ vor susţine un concert, presărat cu momente lirice oferite de membri ai Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj şi ai Reprezentanţei Zalău a filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.

Evenimentele sunt organizate de Consiliul Judeţean Sălaj, prin instituţiile subordonate – Biblioteca Judeţeană ‘Ioniţă Scipione Bădescu’ Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks