AcasăStiri generaleSalonul muzical 'MADRIGAL 60' - inaugurat vineri, în Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă'

Salonul muzical ‘MADRIGAL 60’ – inaugurat vineri, în Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’

Salonul muzical ‘MADRIGAL 60’ va fi inaugurat, vineri, la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul, la care a fost invitat să participe şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, va avea loc, de la ora 11,00, în incinta aeroportului, în zona de legătură dintre terminalele Plecări şi Sosiri şi va fi urmat de un recital susţinut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu.

Creat ca un spaţiu de aşteptare şi recreere, salonul este decorat în maniera unei săli de spectacole în miniatură, în stil baroc, unde călătorii aflaţi în tranzit se pot delecta cu atmosfera specifică concertelor Corului Madrigal şi, de asemenea, se pot destinde ascultând muzica interpretată de celebrul ansamblu.

Evenimentul se înscrie în programul ‘MADRIGAL 60’, care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă şi diplomaţie prin cultură ale Corului Madrigal.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks