AcasăPoliticaSalvați Copiii: Numărul sarcinilor nemonitorizate medical a crescut dramatic în ultimii trei...

Salvați Copiii: Numărul sarcinilor nemonitorizate medical a crescut dramatic în ultimii trei ani

Sarcina nemonitorizată corespunzător este una dintre cauzele majore care duc la complicaţii materne şi fetale: din datele statistice existente, la nivel naţional, 30 din 100 de femei gravide nu au nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii.

Numai în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), 11% dintre pacientele care au născut în Clinica Obstetrică – Ginecologie din cadrul SUUB în ultimii cinci ani au avut sarcini nemonitorizate, procent care a crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani: dacă în 2018 a fost înregistrat un procent de 6.3% de sarcini neinvestigate, acesta s-a dublat pe parcursul anilor de pandemie: în 2020 au fost 12% sarcini neinvestigate, dintre gravidele care au născut, iar în următorii doi ani, procentul a crescut la 14%. În rândul gravidelor cu vârsta sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge şi până la 65% în unele centre.

Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra necesităţii accesului la servicii medicale pentru toate gravidele şi dotează maternitatea SUUB cu echipamente medicale de ultimă generaţie, în valoare de 178.500 euro, necesare secţiilor Obstetrică – Ginecologie şi Neonatologie.

La nivel mondial, o femeie moare la fiecare două minute din cauza sarcinii sau a naşterii. Ultimele date statistice arată că numărul deceselor materne în România a fost în continuă scădere în ultimii 20 de ani, însă, conform INS, a existat o creştere semnificativă a mortalităţii materne în anul 2021 (28.2 la 100.000 născuţi vii), comparativ cu anul 2020 (15.9 la 100.000 născuţi vii). Rata din anul 2021 a fost datorată în mare parte cauzelor indirecte de deces matern (19.4 la 100.000 născuţi vii), respectiv patologiilor non-obstetricale, dar cu impact asupra mamei şi sarcinii. Această perioadă corespunde apogeului perioadei de pandemie Covid 19.

Potrivit definiţiei, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.

O problemă suplimentară este ridicată de gravidele care s-au refugiat din Ucraina şi care, din punct de vedere profesional, se încadrează în categoria de sarcini cu risc crescut: majoritatea pacientelor, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB şi în Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii şi au nevoie de consultaţii şi analize complexe.

Printre echipamentele medicale donate de Salvaţi Copiii România se numără şi un ecograf performant, o investigaţie care poate fi salvatoare pentru mamă şi pentru făt. Scopul ecografiei în sarcină este identificarea unor complicaţii precoce, precum suspiciunea unei sarcini extrauterine sau a unui risc de avort spontan, identificarea unor riscuri asociate cu prognostic matern şi fetal nefavorabil. Pe lângă importanţa diagnosticului precoce în conduita terapeutică specifică unei sarcini, există malformaţii fetale pentru care intervenţiile neonatale precoce sunt salvatoare.

„Ecograful primit astăzi se adaugă echipamentelor existente şi justifică suplimentarea acestora prin numărul mare de evaluări ultrasonografice efectuate şi prin utilitatea existenţei unei aparaturi moderne de evaluare concordante cu progresul ştiinţific actual. Volumul mare de lucru justifică necesitatea suplimentării aparaturii, iar Spitalul Universitar dispune de spaţiu adecvat de lucru, cât şi de un număr de 30 de medici cu competenţă în ecografie ginecologică şi obstetricală. Ecografia reprezintă un instrument de bază în urmărirea unei sarcini, fiind sigur şi fără efecte adverse. Monitorizarea şi diagnosticul prenatal cu acurateţe sunt pilonul de bază în obţinerea unui prognostic favorabil atât pentru mamă, cât şi pentru copilul ei nenăscut”, a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, şef Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB.

Secţia de neonatologie a spitalului deţine un compartiment de Prematuri şi de Terapie Intensivă Neonatală, unde sunt îngrijiţi anual mulţi nou-născuţi prematuri cu vârste de gestaţie şi greutăţi foarte mici, uneori la limita supravieţuirii (23-24 săptămâni de gestaţie şi sub 1000 g).

Doctorul Adriana Dan, şeful Secţiei de Neonatologie, a declarat: „Terapia intensivă neonatală nu înseamnă doar suport respirator şi cardio-circulator, ci şi furnizarea de energie şi nutrienţi de calitate şi în cantitate adecvată pentru un organism atât de fragil şi afectat cum este prematurul mic şi nou-născutul bolnav. Nutriţia parenterală este o intervenţie terapeutică la fel de importantă pentru evoluţia şi prognosticul pe termen lung al celor mici şi implică precizie şi siguranţă. Noul aparat de mixare a soluţiilor donat de Salvaţi Copiii ne este foarte util şi cu ajutorul lui vom putea automatiza întregul proces, aceasta însemnând o scurtare a timpului de execuţie, evitarea erorii umane, reducerea la maximum a riscului de contaminare bacteriană datorită lucrului într-un mediu steril şi, deci, în mod cert o creştere a standardului de calitate în nutriţia neonatală”.

Până în prezent, Salvaţi Copiii România a dotat maternitatea din cadrul SUUB cu echipamente medicale performante, în valoare totală de 300.685 euro:

* Trei ventilatoare neonatale
* Un ventilator de transport
* Un incubator de transport
* Două incubatoare
* Două monitoare de funcţii vitale
* Electrocardiograf
* Ecograf performant
* Dispozitiv UNIQUE+CFM pentru monitorizare continuă cu EEG & Sistem hipotermie controlată.

„Astfel de evenimente marchează profesionalismul şi consecvenţa Salvaţi Copiii România şi este un exemplu de bună practică al acestei organizaţii. Susţin această organizaţie din 2002 şi am încredere în activităţile derulate cu seriozitate de Salvaţi Copiii. Însă organizaţiile nu pot să preia atribuţiile şi responsabilităţile pe care le au autorităţile publice. Anul trecut 80 de spitale au beneficiat de programele de dotare a spitalelor derulate de Ministerul Sănătăţii. Anul trecut am cumpărat 200 de incubatoare, unele dintre ele au ajuns şi la secţia de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Decalajul României s-a redus faţă de media Uniunii Europene, este un progres, este important să vedem că am plecat de la rata mortalităţii infantile de 10 la mie şi am ajuns la jumătate. Un element important pentru reducerea mortalităţii infantile este educaţia pentru sănătate, putem face educaţie contraceptivă astfel încât sarcinile nedorite să fie mai puţine în rândul minorelor. Mulţumesc Salvaţi Copiii România pentru ceea ce Ministerul Sănătăţii va aprecia întotdeauna, profesionalismul de care dă dovadă această organizaţie, care în mod consecvent contribuie la îngrijirea copiilor din România”, a afirmat Ministrul Sănătăţii, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

„Sănătatea mamei şi a copilului reprezintă cheia oricărui sistem de sănătate. Cunoaştem deficienţele din sistemul de sănătate românesc şi statisticile nefaste legate de sănătatea mamei şi a copilului. Disponibilitatea aparaturii medicale joacă un rol important. Îmbunătăţirea continuă a infrastructurii medicale şi accesibilitatea sunt elemente fundamentale ale unui sistem de sănătate durabil care asigură eficienţă şi calitate pentru mame şi nou-născuţi. Este nevoie de o planificare riguroasă a personalului medical în sănătate, cu o distribuţie geografică echitabilă şi măsuri de retenţie a colegilor mai tineri. Implicarea societăţii civile este binevenită pentru a răspunde provocărilor din sănătate şi trebuie dublată de responsabilitatea instituţională şi parteneriatul durabil între cei 2 actori. Implicarea Organizaţiei Salvaţi Copiii are rezultate remarcabile şi contribuie la reducerea mortalităţii infantile în România. Ne dorim pentru copii să aibă îngrijire optimă încă din prima clipă de viaţă şi avem nevoie de cât mai multe astfel de exemple”, a completat Dr. Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidenţial, Departamentul Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială.

3,5% din impozitul pe venit, sursă vitală pentru întărirea spitalelor de pediatrie şi a maternităţilor

Din anul 2010 şi până în prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 107 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.

Echipa Salvaţi Copiii România, susţinută de specialişti locali (medici de familie, asistenţi sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o reţea de incluziune socială şi combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) la nivel local, astfel ajutând la creşterea accesului la servicii sustenabile şi de calitate pentru mame, gravide, gravide minore şi copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvaţi Copiii România a lucrat în 20 de judeţe, în 61 de comunităţi rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide şi copii până în 5 ani.

Articolul Salvați Copiii: Numărul sarcinilor nemonitorizate medical a crescut dramatic în ultimii trei ani apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks