Acasă93Salvaţi Copiii: Program de educaţie remedială pentru 120 de elevi de la...

Salvaţi Copiii: Program de educaţie remedială pentru 120 de elevi de la şcoli din Pantelimon şi Glina

Aproape 40 de cadre didactice de la şcoli din localităţile ilfovene Pantelimon şi Glina vor fi pregătite privind educaţia nonformală în sistem outdoor, în timp ce 120 de elevi vor fi implicaţi într-un program interdisciplinar de tip educaţie remedială, iar 321 vor participa la cluburi, ateliere şi cercuri, printr-un proiect al Salvaţi Copiii România cofinanţat din Fondul Social European.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis, vineri, AGERPRES, 134 de elevi înmatriculaţi în clasele a IV-a şi a VIII-a din trei şcoli vor beneficia de pregătire, educaţie şi orientare pentru ‘o tranziţie lină’ de la un ciclu de învăţământ la altul.

Un număr de 278 de elevi vor participa la sesiuni de educaţie pentru sănătate şi vor fi implicaţi în iniţiative destinate asigurării unui climat pozitiv în şcoli şi prevenirii fenomenului de bullying.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.713.182,40 de lei, din care finanţarea nerambursabilă se cifrează la 1.698.535,70 de lei.

Salvaţi Copiii a dezvoltat un model integrat de stimulare a participării la educaţie şi prevenire a părăsirii timpurii a şcolii, care va fi aplicat, într-o primă etapă, în cadrul proiectului dedicat elevilor din învăţământul primar şi gimnazial din oraşul Pantelimon şi comuna Glina.

În ianuarie 2021, peste 286.150 de copii cu vâsta cuprinsă între 7 şi 17 ani nu mergeau la şcoală, iar pe ansamblul învăţământului primar şi gimnazial rata abandonului şcolar pentru anul 2019/2020 a fost de 1,3%, ceea ce înseamnă aproximativ 20.878 de elevi.

Conform unor date Eurostat din 2020, România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, 41,5% dintre aceştia, adică 1,5 milioane, mai mult decât adulţii (34,5%), fiind afectaţi de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supravieţuirea sau un trai decent, de izolarea socială şi educaţională, de lipsa de acces la nutriţie în acord cu vârsta şi nevoile biologice şi la servicii socio-educaţionale şi de sănătate de calitate.

România rămâne o ţară ‘a şanselor inegale’, în condiţiile în care riscul sărăciei variază de la 19,9% în marile oraşe la 30% în cele mici şi suburbii şi atinge un nivel de 50,5% în mediul rural.

În ceea ce priveşte rezultatele la examenele naţionale, elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 faţă de cei de la şcolile din urban.

România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18 şi 24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3% până la sfârşitul lui 2020.

La proba de citire a testării internaţionale PISA, 41% dintre elevii români din sistemul educaţional se plasează în aria analfabetismului funcţional, respectiv 46,6% la matematică şi 43,9% la cunoştinţele generale despre societate, oameni şi univers. De asemenea, conform PISA, dintre elevii români dezavantajaţi social şi economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie (2,6% – media europeană), a ajuns la rezultate de top la citire.

Citește și:

2 COMENTARII

  1. […] Aproape 40 de cadre didactice de la şcoli din localităţile ilfovene Pantelimon şi Glina vor fi pregătite privind educaţia nonformală în sistem outdoor, în timp ce 120 de elevi vor fi implicaţi într-un program interdisciplinar de tip educaţie remedială, iar 321 vor participa la cluburi, ateliere şi cercuri, printr-un proiect al Salvaţi Copiii România cofinanţat din Fondul Social European, scrie pressonline.ro. […]

  2. […] Aproape 40 de cadre didactice de la şcoli din localităţile ilfovene Pantelimon şi Glina vor fi pregătite privind educaţia nonformală în sistem outdoor, în timp ce 120 de elevi vor fi implicaţi într-un program interdisciplinar de tip educaţie remedială, iar 321 vor participa la cluburi, ateliere şi cercuri, printr-un proiect al Salvaţi Copiii România cofinanţat din Fondul Social European, scrie pressonline.ro. […]

Comentariile sunt închise.

Activează Notificările OK No thanks