Poliţiştii au constatat, în ultimele 24 de ore, aproape 900 de infracţiuni, au prins în flagrant delict 110 persoane şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2,1 milioane lei, informează Poliţia Română.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de IGPR, poliţiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 2.529 de solicitări ale cetăţenilor şi au constatat 897 de infracţiuni.
Pe 3 ianuarie, oamenii legii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 232 de acţiuni. Au intervenit la 2.529 de evenimente, dintre care 1.528 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
În urma activităţilor, au fost constatate 897 de infracţiuni, 110 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 49 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 5.926 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.100.000 de lei.
Tot în ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 114 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 565 de permise de conducere, dintre care 59 pentru alcool, 185 pentru viteză şi patru pentru droguri. Au fost retrase 188 de certificate de înmatriculare.