Şapte organizaţii din ţară care au obţinut rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate, precum educaţie, sănătate, digitalizare sau protecţia mediului au fost premiate, miercuri, în cadrul Galei Dezvoltării Durabile, organizată de Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. Universitatea Bucureşti, reprezentată la acest eveniment de Alexandru Andrăşanu, a fost premiată la capitolul Echitate pentru proiectul Geoparcul Ţara Haţegului, compania Ascendia, reprezentată de Cosmin Mălureanu, a fost premiată la domeniul Educaţie pentru platforma Livresq, în timp ce pe domeniul Sănătate premiul a revenit Societăţii Romane de Anestezie şi Terapie Intensivă. De asemenea, pe domeniul Apa, premiul a fost acordat Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23 care s-a implicat în dezvoltarea locală a Deltei Dunării, pentru Schimbări climatice, premiul a revenit Clusterului Green Energy din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, reprezentată de Vajda Lajos, iar la Consum şi producţie, companiei Kaufland România, în timp ce la Digitalizare a fost acordat Primăriei Ciugud, din judeţul Alba, condusă de primarul Gheorghe Damian. Gala, organizată în parteneriat cu Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna şi Comitetul Olimpic Român, a dat startul unui proiect multianual care se va întinde pe o durată de 7 ani, ce va include o serie de dezbateri şi gale de recunoaştere a ‘campionilor’ din cele şapte domenii de dezvoltare durabilă. Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, consilierul de stat Laszlo Borbely, a subliniat importanţa promovării obiectivelor de dezvoltare durabilă, a parteneriatelor, precum şi necesitatea conştientizării şi implicării cetăţenilor în vederea implementării unei societăţi sustenabile, în special a tinerilor. ‘De trei ani de zile, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă încearcă şi sper că a reuşit să insufle societăţii româneşti ceea ce înseamnă o viaţă durabilă, o viaţă sustenabilă. Avem o echipă de sufletişti la Departament cu care am pornit la drum în 2017 şi am organizat foarte multe întâlniri pentru a pregăti noua Strategie de dezvoltare durabilă şi, pe bună dreptate, foarte mulţi ne-au întrebat: ‘dar ce înseamnă, totuşi, o dezvoltare durabilă, care sunt principiile?’ (…) Cum poţi să explici societăţii că trebuie să-şi schimbe mentalitatea? Cum poţi să explici societăţii că e nevoie la nivelul fiecărui individ din societate, a fiecărei familii, a fiecărei comunităţi mai mari sau mai mici să îşi pună întrebarea ce fel de viaţă am? Am o viaţă sustenabilă, am o viaţă durabilă, am o alimentaţie sănătoasă, evit pe cât posibil stresul, am o atitudine faţă de semenii mei de toleranţă, de parteneriat, energie pozitivă (…) Putem face acest lucru şi eu sper că am început o mişcare la nivelul societăţii şi de aceea mi se pare foarte important (…) să pornim şi această competiţie’, a declarat Borbely Laszlo. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)