Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, o solicitare a deputatului minorităţilor naţionale Gheorghe Nacov privind marcarea pe 24 mai, la Palatul Parlamentului, a Sărbătorii Limbii Bulgare în România, în cadrul unui eveniment la care va fi prezent ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti, Radko Todorov Vlaykov.
Cu acest prilej, va avea loc o prezentare a portului popular bulgar bănăţean, în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor.
În solicitarea adresată conducerii Camerei Deputaţilor, reprezentantul Uniunii Bulgare din Banat aminteşte că, prin Legea 100/2015, ziua de 24 mai a fost proclamată ca fiind sărbătoarea oficială a limbii bulgare în România.
Tot miercuri, Biroul permanent a aprobat o solicitare a deputatului minorităţilor naţionale Adrian Miroslav-Merka privind organizarea unei expoziţii de fotografii, în perioada 24 – 30 mai, în faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, prilejuită de vizita preşedintelui Parlamentului Republicii Slovacia în România. Evenimentul urmează să fie deschis şeful Legislativului slovac, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Fotografiile prezintă viaţa comunităţilor slovace din România şi vor fi expuse pe aproximativ 50 de şevalete.