AcasăPoliticaŞase ani de închisoare pentru o jurnalistă rusă care a denunţat pe...

Şase ani de închisoare pentru o jurnalistă rusă care a denunţat pe Instagram ofensiva Rusiei în Ucraina

Un tribunal rus a condamnat miercuri la şase ani de închisoare o jurnalistă care a denunţat ofensiva Rusiei în Ucraina, o nouă dovadă de reprimare a vocilor critice la adresa acestui conflict, informează AFP.

Maria Ponomarenko, în vârstă de 44 de ani, a fost declarată vinovată de „difuzarea de informaţii false” despre armata rusă, a anunţat Comitetul de Anchetă rus, însărcinat cu principalele investigaţii criminale în Rusia.

Această infracţiune, introdusă după declanşarea invaziei din Ucraina, a mai fost utilizată de mai multe ori pentru a condamna la pedepse grele cu închisoarea persoane ce au criticat public conflictul.

Jurnalista a fost condamnată de un tribunal din Barnaul, în regiunea siberiană Altai, unde ea lucra pentru un site de informaţii, RusNews.

Potrivit ONG-ului specializat OVD-Info, ea a fost judecată pentru că a publicat în martie 2022, la scurt timp după declanşarea ofensivei ruse pe 24 februarie, un mesaj pe reţeaua socială Instagram ce denunţa bombardarea teatrului din oraşul ucrainean Mariupol, pe atunci aflat sub asediul armatei ruse.

Kievul a acuzat Moscova că a ucis sute de civili în timpul acelui bombardament, acuzaţii respinse de autorităţile ruse.

Maria Ponomarenko a fost arestată în aprilie la Sankt-Petersburg, apoi transferată la Barnaul. Avocatul său afirmă că starea psihologică a Mariei Ponomarenko s-a degradat în detenţie şi că el a cerut, în zadar, transferul ei într-un spital psihiatric.

În septembrie, potrivit OVD-Info, ea a spart geamul celulei sale, pentru că aceasta era prea opac şi o împiedica să vadă soarele şi cerul. Drept pedeapsă, ea a fost plasată într-o celulă disciplinară timp de o săptămână.

Tot potrivit OVD-Info, în noiembrie jurnalista a fost plasată în arest la domiciliul fostului ei soţ. După o dispută cu acesta din urmă, la sfârşitul lui ianuarie, ea s-a predat la un comisariat şi a fost plasată din nou în detenţie provizorie.

sursa – AGERPRES

Articolul Şase ani de închisoare pentru o jurnalistă rusă care a denunţat pe Instagram ofensiva Rusiei în Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks