Şase inventatori arădeni vor prezenta şase proiecte la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, care se va desfăşura la finalul lunii aprilie, între care un taxi aerian şi o cutie de viteză pentru turaţii mici care poate fi folosită inclusiv la elicoptere sau alte vehicule.
Liderul grupului de inventatori arădeni care va merge la Geneva, profesorul Dan Sobol, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că speră că va câştiga cel puţin un premiu la acest eveniment.
Dan Sobol va prezenta o cutie de viteză pentru turaţii mici, proiectată pentru biciclete, mopede, bărci cu motor, elicoptere sau turbine eoliene. Va mai prezenta o turbină cu pale pliabile şi un aparat de zbor care ar urma să fie dezvoltat ca taxi aerian.
‘Este prima participare din cariera mea la Salonul de la Geneva şi este cea mai importantă, acest eveniment fiind de importanţă mondială. Bineînţeles, merg cu gândul să câştig cel puţin un premiu’, a spus Dan Sobol, inginer şi profesor.
Din 1985, de când a participat la prima competiţie de inventică, profesorul arădean a obţinut aproximativ 40 medalii şi diplome în domeniu, cinci brevete şi are patru cereri de brevetare în curs. Cea mai cunoscută invenţie a sa este o bicicletă din lemn, care este în curs de omologare în Cartea Recordurilor ca cea mai uşoară bicicletă din lume, cu greutatea 2.764 de grame.
Ceilalţi cinci inventatori arădeni care merg la Geneva sunt Gabriel Muşet, Eugen Buşa, Radu Ioan, Adriana Moţica şi Răzvan Dancu. Ei vor prezenta o instalaţie pentru protejarea vehiculelor rutiere, un organizator pentru uz casnic şi un paravan mobil inteligent pentru uz casnic. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)