Amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei au fost aplicate de către Garda de Mediu Satu Mare în anul 2022, arată un bilanţ al instituţiei publicat miercuri.
Potrivit sursei citate, în anul 2022 au fost de 944 de acţiuni de control, din care 164 erau planificate 102 în domeniul biodiversităţii şi 678 în domeniul controlului poluării. Totodată, au fost efectuate 91 de inspecţii pentru soluţionarea petiţiilor.
‘Urmare a inspecţiilor desfăşurate în anul 2022 au fost constatate neconformităţi pentru care s-au impus măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 214 sancţiuni contravenţionale principale din care 98 de tip Avertisment şi 116 de amenzi, în valoare de 1.631.400 lei, precum şi 3 sancţiuni complementare, una de suspendare a activităţii şi 2 de confiscare a mijloacelor de transport; de asemenea s-a înaintat către Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare o propunere de suspendare a autorizaţiei de mediu pentru nerespectarea acesteia. S-au transmis organelor competente de cercetare penala 5 sesizări privind încălcări ale legislaţiei din domeniul protecţiei mediului’, precizează sursa citată.
Printre principalele nereguli găsite s-au numărat lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, completarea necorespunzătoare a acestor evidente, lipsa documentelor aferente transporturilor de deşeuri, gestionarea necorespunzătoare a acestora, încălcări ale prevederilor legale privind deşeurile de ulei uzat, acumulatori uzaţi, anvelope uzate, necolectarea selectivă a deşeurilor.
S-au constatat unele probleme şi legate de colectarea selectivă a deşeurilor. Au fost identificate peste 20 locaţii ocupate de depozite de deşeuri de tip municipal şi asimilabil, precum şi a unor deşeuri provenite din construcţii şi demolări, care ocupau o suprafaţă însumată de peste 10.000 mp.