Aproape 6.000 de tablete au fost distribuite, joi, şcolilor din judeţul Satu Mare, acestea urmând să ajungă la elevii din medii defavorizate, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, prin programul naţional ‘Şcoala de acasă’, la nivel de judeţ au fost atribuite 5.930 de tablete pentru elevii din mediile defavorizate, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. ‘Astăzi, 10 decembrie 2020, doamna inspector şcolar general, prof. Anişoara Boitor, din dorinţa de a veni cât mai grabnic în ajutorul şcolilor care au elevi ce nu deţin dispozitive electronice, s-a implicat personal în distribuirea tabletelor şcolare necesare desfăşurării optime a procesului instructiv-educativ. Astfel, domnia sa a împărţit tabletele sosite de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării la şcolile care au solicitat acest lucru, în urma unei analize de nevoi realizate în momentul premergător intrării unităţilor de învăţământ în scenariu roşu. Tabletele sunt repartizate unităţilor de învăţământ conform unor criterii clare stabilite de guvernul român. Astfel, prin intermediul şcolilor, tabletele vor fi distribuite beneficiarilor în baza unor contracte de comodat’, precizează sursa citată. Tabletele vor fi în proprietate şcolilor, care le vor preda copiilor pentru folosinţă. ‘Tabletele vor fi ale şcolilor, iar fiecare unitate va încheia, cu părinţii sau cu elevii majori, după caz, câte un contract de comodat pentru darea în folosinţă gratuită a acestor dispozitive. Contractul de comodat se încheie pe durata unui an şcolar, cu posibilitatea prelungirii până la finalizarea studiilor în şcoala respectivă. De asemenea, dacă elevul se mută la altă şcoală, predă dispozitivul. Contractul de comodat va specifica foarte clar care sunt drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de folosire’, a mai transmis IŞJ Satu Mare. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)