AcasăStiri generaleSatu Mare: Bărbat arestat în urma unor pecheziţii; poliţiştii au ridicat un...

Satu Mare: Bărbat arestat în urma unor pecheziţii; poliţiştii au ridicat un pistol cu muniţie

Un bărbat a fost arestat în urma unor percheziţii într-un dosar penal deschis pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, fiind ridicat un pistol cu muniţie, precum şi o pungă cu substanţe posibil a fi interzise, informează, joi, Inspectoratul de Poliţei Judeţean (IPJ) Satu Mare.

Potrivit sursei citate, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie.

‘În urma cercetărilor efectuate şi a punerii în executare a mandatelor de percheziţie emise, poliţiştii au descoperit o armă tip pistol, o bucată de tub cu CO2, două pungi din material plastic cu închidere de tip zip-lock, în care se afla muniţia aferentă armei sus menţionate, un telefon mobil, 10.000 de euro, precum şi o pungă din material plastic, cu un conţinut de substanţă cristalină, în stare solidă, de culoare alb. Poliţiştii au ridicat bunurile descoperite, în vederea expertizării acestora şi a continuării cercetărilor’, precizează sursa citată.

Un bărbat, de 31 de ani, cu domiciliul în Satu Mare, a fost reţinut, prezentat instanţei şi arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks