Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit de pompierii din Satu Mare decedat într-o locuinţă din localitatea Cămârzana, distrusă într-un incendiu declanşat de la sistemul de încălzire. Potrivit unei informări de presă dată publicităţii marţi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Someş’ al judeţului Satu Mare, pompierii au intervenit în noaptea de luni spre marţi la lichidarea unui incendiu izbucnit, la o casa de locuit, în localitatea Cămârzana. La faţa locului au interveni 14 pompieri militari, un ofiţer şi 13 subofiţeri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD cu echipaj de prim ajutor din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş şi 2 pompieri voluntari aparţinând SVSU Cămârzana. Ajunse la faţa locului, forţele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul întregului acoperiş. Din nefericire, în interior se afla o persoană de sex masculin (51 de ani) care a fost găsită carbonizată’, se arată în informarea menţionată. Cauza probabilă de producere a incendiului este jar sau scânteie provenite din sistemul de încălzire, focul distrugând întregul imobil.