AcasăStiri generaleSatu Mare: Contract de peste 22 milioane de lei semnat pentru o...

Satu Mare: Contract de peste 22 milioane de lei semnat pentru o creşă cu peste 100 de locuri

O creşă cu peste 100 de locuri va fi construită în municipiul Satu Mare, contractul de finanţare pentru proiectare şi execuţie, în valoare de peste 22 milioane de lei fiind semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, informează, miercuri, administraţia locală.

‘A fost semnat contractul pentru construcţia unei noi creşe pe str. Iuliu Coroianu, cu o capacitate de 110 locuri. Investiţia este finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul naţional de construcţie de creşe. Creşa va fi una modernă, de tip nZEB (near-Zero Energy Building) fiind dotată cu panouri solare şi fotovoltaice, dotată cu camere de joacă, dormitoare, spălătorie, bucătărie, panouri solare şi va avea un spaţiu de joacă în aer liber modern’, precizează reprezentanţii municipalităţii.

Creşa va avea o capacitate de 11 grupe (110 de copii) şi va fi organizată în trei nuclee funcţionale: zona administrativă, zona destinată copiilor şi zona spaţiilor tehnico – gospodăreşti.

De asemenea, creşa va beneficia de 11 dormitoare, camere de joacă, prevăzute cu vestiar şi grupuri sanitare, spaţii pentru luat masa şi cabinet medical.

Termenul de execuţie pentru noua creşă este de 15 luni, din care 3 luni pentru proiectare.

Valoarea investiţiei este de 22,26 milioane de lei, mai menţionează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks