Un copil în vârstă de patru ani a fost găsit de poliţiştii de frontieră din Satu Mare ascuns sub o pătură, într-un autoturism cu care mama sa încerca să-l scoată ilegal din ţară.
‘Azi, (…) în jurul orei 1,40, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român conducând un autoturism marca VW, înmatriculat în Spania. Alături de acesta, călătorea ca pasager o femeie, în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în judeţul Buzău. La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit un copil de 4 ani ascuns pe bancheta din spate a autoturismului, sub o pătură’, se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră a rezultat că minorul ascuns este copilul femeii din Buzău. Mama a declarat că intenţiona să ducă copilul cu ea în Spania şi a apelat la aceasta metoda deoarece nu aveau documente legale care să-i permită călătoria cu minorul în străinătate.
‘Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei acestora şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat’, precizează IGPF.