AcasăStiri generaleSatu Mare: Creştere a cazurilor COVID; apel la persoanele infectate să se...

Satu Mare: Creştere a cazurilor COVID; apel la persoanele infectate să se autoizoleze la domiciliu

Numărul persoanelor infectate cu COVID a crescut în judeţul Satu Mare, incidenţa fiind de 0,83 cazuri la mia de locuitori, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Macrina Mihai, recomandând celor bolnavi să se autoizoleze la domiciliu.

Potrivit acesteia, la Spitalul Judeţean Satu Mare sunt internaţi 19 adulţi, din care 4 la Terapie Intensivă şi 4 copii, la spitalul din Carei sunt 4 pacienţi şi la spitalul din Negreşti Oaş sunt doi pacienţi.

‘Avem şi am avut pe tot timpul anului infecţii cu SARS-CoV-2, doar că din prima săptămână a lunii septembrie am constatat o uşoară creştere a cazurilor confirmate. În prima săptămână am avut 209 cazuri, în a doua 254, în săptămâna trecută 434 şi în această săptămână constatăm în continuare o creştere lentă a numărului de cazuri, dar totuşi se păstrează o frecvenţă de 40 de cazuri pe zi. Suntem la o incidenţă de 0,83, calculată raportat la numărul de locuitori’, a declarat Macrina Mihai.

Ea face un apel persoanelor infectate să se autoizoleze la domiciliu, putând primi concediu medical de la medicul de familie.

‘În perioada pandemiei am internat pacienţii pentru a vedea ce se întâmplă, la ora aceasta fiind o infecţie respiratorie cunoscută. Cazurile uşoare şi medii se tratează acasă, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, iar cazurile grave se direcţionează către spital’, a mai spus directoarea DSP Satu Mare.

Spitalul Judeţean Satu Mare a introdus obligativitatea introducerii măştii pentru vizitatori, din cauza creşterii numărului de cazuri. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks