Deputatul Radu Panait, preşedinte al USR Satu Mare, va depune amendamente pentru stimularea turismului în judeţ care să vizeze restaurarea cetăţii de la Medieşu Aurit şi investiţii mai mari în ştrandul din Tăşnad.
‘Eu voi depune amendamente la bugetul de stat pentru a stimula turismul în judeţul nostru prin restaurarea castelului de la Medieşu Aurit şi investiţii suplimentare în ştrandul de la Tăşnad. Sunt două puncte care ar putea să aducă mulţi oameni din afara judeţului şi a ţării la noi şi implicit să crească PIB-ul judeţului. Deşi pare ciudat ca eu să trebuiască să aduc amendamente pentru primari PSD şi PNL, noi, cei din USR, nu ne stabilim priorităţile în funcţie de jocurile politice, ci de nevoiele de dezvoltare durabilă ale judeţului’, a spus Panait, joi, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, proiectul bugetului de stat nu conţine investiţii cu adevărat importante pentru Satu Mare şi nici fonduri suficiente pentru acordarea drepturilor persoanelor care au fost expropriate pentru construirea centurii de ocolire.
‘Bugetul de anul viitor pentru judeţul Satu Mare nu cuprinde nici acum proiectele care sunt cu adevărat importante şi prioritare pentru noi, sătmărenii. Din păcate, nici în acest an nu vor fi suficienţi bani pentru a acoperi aceste exproprieri. O parte din oameni, sperăm nu mulţi, vor rămâne fără bani. Ne vom lupta în Comisia de buget-finanţe pentru ca sumele să fie pentru toţi sătmărenii ale căror terenuri au fost expropriate’, a spus Panait. AGERPRES /(A – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă)