Un bărbat care efectua lucrări în apartamentul unei femei din municipiul Satu Mare a fost arestat preventiv, după ce a ucis-o pe acesta cu un cuter, pe fondul unor discuţii legate de preţ şi durata lucrărilor, potrivit unui comunicat transmis luni de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
‘Din probele administrate rezultă că, în dimineaţa de 1.07.2023, inculpatul C. M. – persoana care efectua lucrări de reparaţii la apartamentul numitei L. L. F., a intrat cu cheie potrivită în apartamentul acesteia, situat în municipiul Satu Mare, Aleea Prahova, unde pe fondul unor discuţii contradictorii legate de plata şi durata lucrărilor, i-a tăiat acesteia gâtul cu un obiect ascuţit tăietor (cuter), intervenind decesul. Astfel, din probele administrate, rezultă că fapta de omor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale a fost săvârşită de către inculpatul C. M. Fiind audiat în data de 02.07.2023 în calitate de inculpat, C.M. declară că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei’, precizează sursa citată.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat instanţei de judecată care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.