O grenadă defensivă, fără încărcătură explozivă, a fost găsită de către un bărbat din judeţul Satu Mare în sertarele unei piese de mobilier vechi pe care a cumpărat-o, fiind deschis un dosar penal, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
‘Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare-Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Terebeşti, despre faptul că ar fi achiziţionat un obiect de mobilier vechi, iar într-unul din sertarele acestuia ar fi găsit o grenadă. Specialiştii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au constatat faptul că grenada este una defensivă, de exerciţiu, fără încărcătură explozivă şi care nu prezintă pericol de detonare’, precizează sursa citată.
Grenada a fost ridicată pentru expertizare, iar poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii, de către persoane necunoscute, a infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)