AcasăStiri generaleSatu Mare: Lucrări de refacere la digul afectat de inundaţii pe Valea...

Satu Mare: Lucrări de refacere la digul afectat de inundaţii pe Valea Maria, la Ghirişa

Digul de pe Valea Maria, de la Ghirişa, afectat de recentele inundaţii, este refăcut în prezent, după ce apele s-au retras şi râurile Crasna şi Maria sunt la cote normale.

‘Se intervine cu patru utilaje – 2 excavatoare, un buldozer, un autocamion, lucrările fiind în etapa a doua, respectiv de realizare a umpluturilor de pământ, după ce porţiunea de dig a fost pusă în siguranţă în regim de urgenţă cu big-bags şi saci cu nisip. Nivelele apelor pe Crasna şi Maria sunt la cote normale, apele fiind retrase în totalitate’, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii luni de Instituţia Prefectului Satu Mare.

Potrivit sursei citate, începând de luni, cele două comisii mixte de evaluare a pagubelor produse de inundaţii se află în teren şi evaluează gradul de afectare al gospodăriilor, fermelor, infrastructurii şi altor obiective, realizând inclusiv o evaluare financiară a dezastrului.

La faţa locului s-a deplasat şi prefectul Altfatter Tamás, însoţit de directorul Cancelariei, Kovacs Robert, directorul SGA Satu Mare, Vasile Andrieş şi primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok Gurzău.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks