O magazie din municipiul Carei în care se aflau tuburi PVC şi fibră optică a fost incendiată, joi, pompierii intervenind cu cinci autospeciale pentru lichidarea focului, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Someş’ Satu Mare.
La faţa locului au fost dislocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei, forţele fiind suplimentate cu o autospecială de stingere de la Detaşamentul de Pompieri Satu Mare. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului pe o suprafaţă de 300 mp.
‘În urma incendiului s-au deteriorat aproximativ 400 mp din interiorul magaziei unde se aflau depozitate materiale plastice constând din tuburi pvc şi fibră optică. La nivelul acoperişului a ars o suprafaţă de aproximativ 800 mp, fiind salvaţi alţi 600 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată a unor persoane iresponsabile’, precizează ISU Satu Mare.
La locul evenimentului au acţionat 21 de cadre militare. AGERPRES /(AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă)