Acasă93Satu Mare: Peste 2.700 de persoane angajate în acest an prin AJOFM

Satu Mare: Peste 2.700 de persoane angajate în acest an prin AJOFM

Peste 2.700 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, informează instituţia, joi, printr-un comunicat de presă.

‘Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare, de la începutul anului şi până la data de 31.08.2023 au fost încadrate în muncă 2.713 persoane, din care: 463 şomeri indemnizaţi şi 2.250 neindemnizaţi. Din totalul persoanelor ocupate în acest interval, 1.502 persoane au vârsta peste 45 de ani, 206 au vârsta între 35 şi 45 de ani, 335 au vârsta între 25 şi 35 de ani, iar 670 sunt tineri sub 25 de ani’, precizează sursa citată.

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin, 1.584, numărul femeilor fiind de 1.129 persoane. În funcţie de rezidenţă, 1.216 persoane angajate provin din mediul urban, iar 1.497 persoane sunt din mediul rural.

‘Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale (855), gimnaziale (791), profesionale (581), 179 persoane fiind cu studii universitare, învăţământ primar şi fără studii (257) şi postliceal (50). Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Satu Mare cumulat până la 31 august 2023, 978 persoane (36,05%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile’, a mai arătat AJOFM.

De la începutul anului şi până la data de 31 august 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.986 persoane. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks