Acasă55Satu Mare: Preşedintele filialei UDMR speră să se menţină alianţa cu PSD...

Satu Mare: Preşedintele filialei UDMR speră să se menţină alianţa cu PSD până în 2024

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, lider al organizaţiei UDMR, speră ca alianţa de la nivelul judeţului cu PSD să se menţină până în anul 2024, după ce liderul filialei judeţene PSD, Mircea Govor, a afirmat că sunt 90% şanse ca PSD să facă alianţă cu PNL.

‘Noi la nivel judeţean avem o înţelegere scrisă cu PSD şi cu PMP pentru a nu ne bloca activitatea în Consiliul Judeţean, dar nu au fost probleme, şi aici am cuvinte de laudă pentru consilierii judeţeni din partea PNL în condiţiile în care 99% din proiecte trec în unanimitate, doar sunt pentru interesul tuturor, nu pentru interesul UDMR cum spun unii necuvântători ajunşi temporar în funcţii mari şi acolo aerul e rarefiat’, a declarat Pataki, vineri, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că a fost ales pentru funcţia administrativă şi face campanie doar în perioada campaniei electorale, însă nu exclude nici el posiblitatea unei alianţe PSD-PNL.

‘Avem înţelegere până în 2024. Sper că în Satu Mare nu se citeşte în stil dâmboviţean. (…) Poate se pupă şi dl. Govor cu dl. Cozma (Adrian Cozma, preşedintele PNL Satu Mare – n.r.). Suntem pregătiţi pentru orice. În ţara asta orice e posibil, dar este posibil şi invers. Iar o căsnicie politică să ţină doi ani, în România… Arătaţi-mi una care a ţinut, Alianţa D.A., USL, şi acum USL 2.0’, a spus Pataki.

Răspunsul lui Pataki vine după ce preşedintele filialei judeţene a PSD Satu Mare, Mircea Govor, a declarat, la o televiziune locală, că sunt 90% şanse pentru crearea unei alianţe PSD-PNL pentru alegerile locale. AGERPRES /(A – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks