Primăria Satu Mare va achiziţiona 17 autobuze electrice noi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează administraţia locală, luni, pe Facebook.
‘Achiziţionăm 17 autobuze electrice cu fonduri PNRR. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat contractul de finanţare prin care Primăria municipiului Satu Mare va achiziţiona autobuze electrice prin PNRR. Contractul este în valoare de 64.215.538 lei şi prevede cumpărarea a 17 autobuze electrice. Prin această achiziţie, întreaga flotă de transport public care circulă în Satu Mare va fi reînnoită’, precizează sursa citată.
În ultimii patru ani, Primăria Municipiului Satu Mare a mai cumpărat alte 28 autobuze noi. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)