Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare introduce obligativitatea purtării măştii pentru toţi vizitatorii începând de vineri, 22 septembrie, ca urmare a creşterii numărului de cazuri COVID-19, informează unitatea spitalicească, joi, printr-un comunicat de presă.
‘În contextul epidemiologic actual raportat la creşterea numărului de cazuri COVID -19, este necesară suplimentarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cu transmitere aerogenă. În acest sens se impune purtarea obligatorie a măştilor de protecţie de către: Vizitatorii pacienţilor internaţi pe toate secţiile şi compartimentele, pe tot parcursul prezenţei în incinta SJUSM, în toate locaţiile inclusiv aparţinătorii pacienţilor care se prezintă la UPU; Personalul medical care acuză simptomatologie respiratorie, până la aflarea rezultatelor testării cu antigen sau PCR; Pacienţii testaţi pozitiv pentru COVID -19 vor fi izolaţi conform procedurilor interne’, precizează sursa citată.
Personalul angajat al spitalului testat pozitiv pentru COVID-19 va fi izolat la domiciliu. AGERPRES /(AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu)