Trei staţii CFR din judeţul Satu Mare au fost amendate cu 40.000 de lei de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor, informează instituţia, luni, printr-un comunicat de presă.
‘Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare a verificat 3 staţii feroviare CFR, situate în localităţile Tăşnad, Carei şi Satu Mare. Pentru neregulile constatate comisarii CJPC Satu Mare au aplicat următoarele sancţiuni: 3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 40.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor’, precizează sursa citată.
Printre principalele nereguli constatate se numără condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, toalete neigienizate, fără apă.
‘Principale abateri constatate au fost: condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren utilizate, respectiv geamurile vagoanelor şi uşile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalică neacoperită, lipsa tapiţeriei sau existenţa uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protecţie pătate, murdare, folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parţial, degajând un puternic miros de dejecţii, cu pisoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar; prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condiţiile igienice necesare; folosirea unor săli de aşteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereţi scorojiţi, pete de mucegai, infiltraţii de apă; existenţa pe peroane a pavimentelor deteriorate, cu coşuri de gunoi ruginite; neafişarea informaţiilor corecte şi complete la ghişeele de bilete; informare incompletă cu privire la reclamaţiile consumatorilor’, a mai informat CJPC. AGERPRES / (AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă)