Acasă93Şcolile de conducere defensivă solicită autorităţilor un plan pentru reducerea deceselor în...

Şcolile de conducere defensivă solicită autorităţilor un plan pentru reducerea deceselor în urma accidentelor rutiere

Şcolile de conducere defensivă solicită ca autorităţile din România să construiască o strategie de educaţie rutieră şi conducere defensivă, în contextul în care ţara noastră este pe primul loc în Europa în privinţa numărului de morţi cauzat de accidente rutiere.

Printre măsurile propuse se numără educaţia rutieră pentru copiii între şase şi 10 ani, cursuri de conducere defensivă pentru şoferi, utilizarea unor sisteme mai bune de supraveghere şi de aplicare a legii şi modernizarea infrastructurii, măsuri similare planului Vision Zero implementat de Suedia, informează un comunicat al Academiei ‘Titi Aur’.

Reprezentanţii şcolilor de conducere defensivă au solicitat acest lucru în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, în cadrul căreia a fost prezentat un film documentar realizat în Suedia, ‘Sânge pe şosea’, despre soluţiile luate de autorităţile de acolo pentru creşterea siguranţei pe şosele.

‘Avem nevoie urgentă de un plan pentru a reduce numărul de accidente şi de victime din România. În 2020 am fost pe primul loc în Europa, cu 85 de decese raportat la un milion de locuitori, dublu faţă de media europeană de 42 la un milion de locuitori. Ne-am gândit pentru România la o strategie similară celei din Suedia, care în 1997 a adoptat Vision Zero, un plan prin care şi-a propus să scadă la zero numărul de decese până în 2020. Şi ei mai au de lucru, dar diminuarea este de 165%’, a declarat Titi Aur, iniţiatorul planului, în cadrul conferinţei de presă.

El a menţionat că planul implementat de suedezi s-a bazat pe trei piloni, respectiv educaţia, infrastructura şi legislaţia.

‘Noi am gândit deja o strategie similară, am fost în Suedia pentru a vedea ce fac specialiştii de acolo, am realizat chiar şi un documentar, iar acum ne dorim să începem cât de curând lucrul alături de autorităţile din România. Această iniţiativă are un impact major asupra tuturor: populaţie, mediul de business şi statul român’, a spus Titi Aur.

Potrivit documentelor prezentate, un plan centralizat pentru siguranţa pe şosele ar putea reduce cu 20% până la 50%, în cinci ani, numărul de accidente mortale în România.

Soluţiile propuse de şcolile de conducere defensivă din România sunt:

* Educaţia permanentă a conducătorilor de autovehicule – în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a promulgat de curând legea nr 20/2022 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin care şoferii pot participa la cursuri de conducere defensivă.

* Educaţie rutieră pentru copiii care parcurg ciclul primar de învăţământ. Vârsta de 6 – 10 ani este perioada cea mai bună pentru a forma deprinderile necesare pentru o deplasare corectă ca pieton. Este relevant exemplul Franţei care a introdus ‘permisul de pieton’ pentru copii.

* Respectarea legilor în vigoare privind utilizarea dispozitivelor de fixare a copiilor în scaun.

* Folosirea extinsă a cazierului rutier al conducătorului auto implementat în România în 2009 şi furnizat la cerere de către Poliţia Rutieră. Acesta ar trebui folosit în relaţia conducătorului auto cu angajatorii săi şi cu societăţile de asigurări.

* Îmbunătăţirea capacităţii de supraveghere şi impunere a legii prin implicarea mai activă a poliţiştilor rutieri alături de utilizarea frecventă a sistemelor automate de constatare a abaterilor. Lipsa de specialişti din cadrul Poliţiei poate fi acoperită cu sisteme automate de constatare a abaterilor pe drumurile publice, similar uzanţelor din multe state UE.

* Întreţinerea infrastructurii rutiere şi asigurarea condiţiilor de siguranţă a acesteia. Existenţa şi menţinerea consecventă, completă a sistemelor de semnalizare rutieră, în conformitate cu standardele şi normele în vigoare (a marcajelor, indicatoarelor şi a amenajărilor de infrastructură rutieră, amplasate pe drumurile publice), duce la creşterea siguranţei pe drumurile publice.

* Dezvoltarea continuă a infrastructurii rutiere prin construirea de autostrăzi, drumuri moderne, întreţinerea şi îmbunătăţirea corespunzătoare a celor existente.

‘Dacă nu aplicăm acest plan, în fiecare an avem costuri sociale de aproximativ 3,32 miliarde de euro şi de 1,5 miliarde de euro ca daune materiale plătite de asiguratori. Nu avem încă o evaluare despre cât ar costa planul pe care îl propunem, dar ştim că rezultatele vor fi direct proporţionale cu investiţia făcută şi direcţiile pe care se vor face aceste investiţii. De exemplu, investiţia unei companii în procesul de formare permanentă a şoferilor aduce o rentabilitate de minimum cinci ori suma investită prin reducerea costurilor rezultate ca urmare a unui accident rutier, dar şi a costurilor de exploatare. Un şofer va conduce mai sigur, mai economic, dar şi mai ecologic’, a explicat Titi Aur.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks