AcasăStiri generaleScriitorul Matei Vişniec, la Festivalul Internaţional de Literatură 'Conrad' de la Cracovia

Scriitorul Matei Vişniec, la Festivalul Internaţional de Literatură ‘Conrad’ de la Cracovia

Scriitorul Matei Vişniec va participa, în calitate de invitat, la cel mai mare eveniment literar internaţional din Polonia şi unul dintre cele mai mari din Europa, Festivalul Internaţional de Literatură ‘Conrad’ de la Cracovia, care va avea loc între 19 şi 25 octombrie, informează un comunicat al Institutului Cultural Român transmis AGERPRES. Matei Vişniec va dialoga cu traducătoarea poloneză Joanna Kornas-Warwas despre ‘Povara libertăţii’ pe 20 octombrie, de la ora 16,00, discuţia fiind transmisă, prin live streaming, şi pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român de la Varşovia, partener al festivalului. Joanna Kornas-Warwas a tradus recent în limba polonă două volume ale autorului român, ‘Negustorul de începuturi de roman’ şi ‘Domnul K. eliberat’, ambele publicate de Editura Universitas din Cracovia, în octombrie 2018, respectiv decembrie 2019, cu sprijinul Centrului Cărţii din cadrul ICR, prin Programul TPS. La festival vor fi prezenţi, de asemenea, autori precum Sigrid Nunez, Viktor Erofeev, Roy Jacobsen, Etgar Keret, Sigriour Hagalin Bjornsdottir, Kevin Barry, Elif Shafak, Chantal Mouffe, Karl-Markus GauB sau Adeline Dieudonne. Tema Festivalului Internaţional de Literatură ‘Conrad’ de la Cracovia este ‘Văzut şi nevăzut’ şi se va desfăşura online. O altă prezenţă românească legată de această ediţie a Festivalului este cea a criticului Bogdan Creţu, autorul unui text dedicat prozei lui Matei Vişniec, cu titlul ‘Cât Kafka există în lumea noastră?’, publicat în suplimentul revistei de cultură şi politică ‘Tygodnik Powszechny’. Festivalul ‘Conrad’, organizat de Primăria Cracovia, Biroul de Festivaluri al Cracoviei şi Fundaţia revistei ‘Tygodnik Powszechny’, este cel mai mare eveniment literar internaţional din Polonia şi unul dintre cele mai mari din Europa. Printre invitaţii de la ediţiile anterioare se numără Svetlana Alexeevici, Boris Akunin, Paul Auster, John Banville, Dan Brown, Jaume Cabre, Michael Cunningham, Richard Flanagan, Jonathan Franzen, Adam Hochschild, Siri Hustvedt, Etgar Keret, Hooman Majd, Amos Oz, Orhan Pamuk, Agneta Pleijel, Jeanette Winterson, Samar Yazbek, pe lângă mulţi scriitori polonezi de talie internaţională (Zygmunt Bauman, Marek Bienczyk, Jacek Dehnel, Wojciech Jagielski, Hanna Krall, Dorota Maslowska, Wieslaw Mysliwski, Eustachy Rylski, Andrzej Stasiuk, Olga Tokarczuk, Michal‚ Witkowski). Din România, festivalul i-a avut oaspeţi pe Herta Muller, Mircea Cărtărescu, Varujan Vosganian şi Doris Mironescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks