O nouă ediţie a galei intitulate ‘Seara Valorilor’ a avut loc sâmbătă la Iaşi, cu ocazia Sărbătorilor municipiului.
Evenimentul a început cu un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina, dar şi pentru cele din Israel.
Organizată de Primăria Iaşi pentru a recompensa elitele ieşene, dar şi prietenii Iaşiului care de-a lungul anilor s-au remarcat prin gesturi şi fapte deosebite, manifestarea ‘Seara Valorilor’ s-a dorit a fi, potrivit primarului Mihai Chirica, ”atât omagiu cât şi memorie’.
‘Se spune că valoarea este cel mai important ţel al unei vieţi împlinite. Să fii mereu mai bun este cea mai nobilă misiune a unui om adevărat. Astăzi, aici, în Sala ‘Vasile Pogor’ a Primăriei Municipiului Iaşi, într-o nouă ediţie a evenimentului de gală ‘Seara Valorilor’, vom face cunoştinţă cu o mulţime de oameni adevăraţi. Ca în fiecare an, Iaşiul este recunoscător personalităţilor care ne fac să fim mândri, dar şi personalităţilor care ne ajută să privim în viitor sau personalităţilor care ne arată cum să devenim mai buni, mai drepţi, mai frumoşi. Iaşiul s-a mândrit întotdeauna cu personalităţile pe care le-a dăruit ţării şi lumii. Nu există domeniu în care ieşenii să nu fi excelat. De la cultură la economie, de la sport la cercetare, de la educaţie la artă, Iaşiul a fost mereu un izvor nesecat de oameni mari’, a declarat jurnaliştilor primarul Mihai Chirica.
În acest an, Premiul pentru excelenţă în educaţie a fost conferit echipei de robotică ‘Peppers’ a Liceului Teoretic de Informatică ‘Grigore Moisil’ Iaşi şi profesoarei Raluca Mariana Cozma, director al Şcolii Gimnaziale ‘Ion Ghica’ Iaşi. Recent, aceasta a primit titlul de ‘Directorul Anului’. La aceeaşi categorie a fost premiată şi Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
Premiul pentru excelenţă în sănătate a fost oferit prof. univ. dr. Adrian Covic, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Renal. Pe parcursul ultimelor cinci zile, echipele conduse de acesta au efectuat nouă transplanturi renale, şapte dintre ele fiind de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.
Premiul pentru excelenţă artistică i-a revenit Emmei-Andreea Paveliuc şi lect. univ. dr. Maria Bilaşevschi. Un alt premiu – pentru excelenţă în afaceri – a fost acordat celor de la Amazon Development Center Romania, Microsoft România, Filiala Iaşi, şi Fiterman Pharma.
Patru jucători de şah, o canotoare şi un antrenor de fotbal au primit Premiul pentru excelenţă în sport. Este vorba despre Miruna Lehaci, Ema Obadă, Nicolae Cazacu, Maria Anistoroaei, toţi fiind premiaţi pentru performanţele obţinute la competiţiile de şah. De asemenea, au primit premii şi canotoarea Patricia Cireş şi antrenorul echipei locale de fotbal Politehnica Iaşi, Leontin Grozavu.
Premiul pentru curaj şi implicare civică a fost primit de general Dan Paul Iamandi – inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Claudiu-Mădălin Tamaş – comandantul Brigăzii 15 Mecanizate ‘Podu Înalt’ Iaşi, colonel Cosmin Chesaru – inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi, comisar-şef Florin-Gheorghe Gavriluţă – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, inspector principal Vasile-Valentin Resmeriţă – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Ioan Pal – Poliţia Locală Iaşi, Asociaţia Iaşi.Travel – Clementine Coedes, Fundaţia Emmaus.
Premiul Pogor, acordat de Academia Română – Filiala Iaşi, a fost conferit prof. univ. dr. Cătălin Tănase, profesor la Facultatea de Biologie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” şi director al Grădinii Botanice din Iaşi.
Premiul ‘Vanda Condurache’ pentru jurnalism, acordat de prof. univ. dr. Daniel Condurache, a ajuns la David Lowen. Acesta este scriitor, jurnalist, profesor, consultant şi director fondator al Colegiului BBC de Jurnalism.
De asemenea, Premiul pentru excelenţă în jurnalism a fost oferit omului de televiziune Petru Frăsilă şi jurnalistului Lucian Bălteanu (post mortem).
Premiul Cetăţean de Onoare a revenit lui Titel Popovici (post mortem) şi profesorului univ. dr. Ioan Sandu.