AcasăStiri generaleSecretarul american al Apărării: România dă un exemplu important al angajamentului aliat

Secretarul american al Apărării: România dă un exemplu important al angajamentului aliat

România dă un exemplu important al angajamentului aliat, acela de a împărţi responsabilitatea, de modernizare a Apărării şi de contribuţie la misiunile NATO în Europa şi în lume, a afirmat, miercuri, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său, Nicolae Ciucă.

Totodată, a adus un omagiu militarilor români care au fost în misiune în Afganistan alături de trupele SUA.

‘Domnule ministru, vă mulţumesc în mod personal pentru misiunile dumneavoastră din Afganistan şi Irak. Cred că sunteţi pentru alţii un exemplu desăvârşit de serviciu altruist. În calitate de veteran al războiului din Afganistan, sunt profund recunoscător pentru tot ce aţi făcut şi gândurile mele sunt alături de cei care au murit în misiune şi de familiile lor’, a arătat înaltul oficial american.

El a apreciat că, ‘în ceea ce priveşte Apărarea, România a făcut paşi importanţi. Şi-a înlocuit vechiul echipament militar, şi-a axat eforturile pe interoperabilitatea NATO şi şi-a consolidat instituţiile de apărare, infrastructura militară, întărind cybersecuritatea şi aprofundând cooperarea în domeniul intelligence’.

Totodată a vorbit şi de apărarea din domeniul cyber.

‘Aş vrea să recunosc rolul României de lider în regiune în ceea ce priveşte securizarea infrastructurii sale critice în faţa actorilor maligni, mai ales legea dumneavoastră privind 5G. Aceasta nu doar protejează România, ci şi întăreşte apărarea noastră colectivă’, a spus Lloyd J. Austin III.

La rândul său, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, a afirmat: ‘Încrederea şi respectul reciproc între militarii noştri s-au dezvoltat şi consolidat în cei 19 ani de acţiuni în comun în Afganistan şi folosesc acest prilej pentru a le mulţumi militarilor români şi americani pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile în acest teatru de operaţii’.

‘Aduc un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în Afganistan şi exprim recunoştinţă familiilor acestora’, a spus Ciucă.

El a menţionat că a discutat cu omologul său despre ‘aprofundarea cooperării la Marea Neagră în domeniile terestru, maritim şi aerian, continuarea rotaţiei forţelor SUA în regiune în sprijinul descurajării şi apărării pe Flancul estic’ şi a reiterat că ‘Marea Neagră este şi va continua să fie un centru de greutate extrem de important pentru securitatea europeană şi euroatlantică’.

‘Întărirea posturii de descurajare şi apărare, inclusiv prin consolidarea prezenţei forţelor armate americane pe teritoriul României, precum şi dezvoltarea capabilităţilor proprii relevante şi interoperabile reprezintă soluţii pentru a contracara aservitatea Federaţiei Ruse’, a subliniat Nicolae Ciucă.

Lloyd J. Austin III a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi are pe agendă o vizită la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Vizita oficială în România a secretarului american al Apărării face parte dintr-un turneu care mai include Georgia şi Ucraina, înainte de participarea la reuniunea NATO de la Bruxelles, care începe joi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks