România investeşte în NATO şi NATO investeşte în România, a declarat, miercuri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte. Într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Nicuşor Dan, după întrevederea avută la Palatul Cotroceni, înaltul oficial NATO a subliniat că „România este un aliat de valoare, de 20 de ani”, precizând că ţara noastră dă dovadă de spirit de lider în zona Mării Negre, care este „punct strategic” în regiune.
Declarații ale președintelui Nicușor Dan
- Îi urez bun venit în România Secretarului General al NATO, Mark Rutte! Este prima vizită în această calitate în România și mă bucur să îi urez bun venit în România.
- Am avut o discuție foarte productivă. Țin să menționez că în aceste zile, în special mâine, NATO și România organizează împreună Forumul NATO pentru Industrie, cu câteva sute de companii din industria de apărare care participă, un eveniment care se organizează o dată la doi ani și suntem fericiți că îl organizăm în România.
- Legat de NATO și de apărare, România implementează Strategia Națională pentru Industria de Apărare, asta înseamnă 2024-2030, asta înseamnă că luăm foarte în serios revigorarea acestei zone economice. Avem o tradiție în care nu am avut cel mai bun management în ultimii ani, dar pe care în acest context suntem nevoiți și o vom revigora.
- Am avut o discuție despre situația de securitate în spațiul euroatlantic și colaborarea pe care trebuie să o avem în acest context.
- Am discutat despre necesitatea majorării cheltuielilor de apărare, după cum știți asta a fost concluzia Summitului de la Haga.
- Am discutat despre Ucraina și despre cum vom continua ajutorul pentru Ucraina.
- Am discutat despre Santinela Estului, care este programul NATO pentru apărare aeriană a Flancului Estic, deci, inclusiv a României, nu numai partea de drone, ci un întreg program de apărare aeriană coerentă pe tot Flancul de Est.
- Și, în acest context, am discutat despre capacitățile militare suplimentare care vor fi aduse pe întreg Flancul Estic, deci, inclusiv în România.
- Din partea României, am menţionat ca țara noastră va continua să investească în consolidarea capabilităților sale militare.
- Am vorbit puțin de zona Mării Negre, în care România are un interes particular de securitate în ceea ce privește Flancul Estic.
- Am vorbit, de asemenea, de amenințările hibride şi de modul în care putem să colaborăm cu privire la acestea. Am reafirmat faptul că România își va îndeplini obligațiile pe care şi le-a asumat, va continua să fie un furnizor de securitate şi de țară care contribuie la securitatea euroatlantică şi, ca o concluzie a acestor discuții, îl invit pe domnul Secretar General să continue.
- Concluzia este că țara noastră are aliați şi că este protejată în mod corespunzător față de orice fel de potențială amenințare.
Declarații ale secretarului general al NATO
- România este un aliat de valoare, de 20 de ani.
- Am întărit postura pe flancul estic.
- România asigură un leadership important în zona Mării Negre.
- Este clar că România investește în NATO. Vreau să fie foarte clar, NATO investește în România.
- Ați văzut incursiunea dronelor ruse în spațiul dumneavoastră aerian.
- Indiferent de intențiile NATO, ei vor face aceste incidente foarte serioase. Vom rămâne vigilenți. Pentru că apărarea și descurajarea sunt cele mai importante. NATO este pregătit și capabil să facă ceea ce trebuie pentru apărare.
- Aceasta înseamnă și activități ca ”Santinela Estică”, care întărește poziția noastră pe tot flacul de Est, inclusiv Regiunea Mării Negre.
- Aceasta înseamnă mai multe capacități care pot fi folosite atunci când este nevoie și unde este nevoie, fără îndoială.
- Nu există nici o îndoială că NATO este determinat să apere să protejeze Alianța. Lucrăm împreună pentru a asigura tehnologia și munițiile pentru a continua să apăram fiecare centimetru al teritoriilor Alianței.
- România joacă un rol important aici. Vă mulțumesc foarte mult pentru că astăzi și mâine voi participa, datorită ospitalității dvs. la Forumul NATO pentru Industrii în București, care ilustrează cel mai bun aspect al NATO. Adună laoaltă civili, militari, oficiali guvernamentali și lideri din industrie, firme mari și mici.
- Și va fi o întâlnire cu un singur scop comun, să ajutăm la reducerea diferenței între ceea ce avem și ceea ce ne trebuie.
- Vom lucra mână-n mână pentru accelerarea inovației, achiziției. De asemenea, vom lucra împreună pentru a crește producția și reduce cheltuielile.
- Adversarii noștri continu să ne testeze și noi noi trebuie să ducem o muncă împreună.
Mark Rutte, despre retragerea militarilor NATO din România: „Ajustările la trupele Alianței nu sunt ceva singular”
Mark Rutte a răspuns la întrebarea privind îngrijorările legate de retragerea a sute de militari NATO din România, subliniind că acest proces nu reprezintă o excepție, ci face parte dintr-un cadru mai amplu de ajustări strategice în cadrul Alianței.
Întrebat cum intenționează NATO să compenseze această retragere și dacă România ar putea vedea o creștere a rotațiilor trupelor sau o altă formă de prezență militară, Rutte a precizat:
„Ajustările la trupele NATO nu este ceva singular, s-a întâmplat mai mulți ani. Vedeți angajamentul președintelui Trump față de NATO și față de eforturile noastre comune. Am vorbit despre forțele terestre.”
Sursa: Ecopolitic.ro





