Acasă55Secretarul general al OIF: Educaţia şi dezvoltarea durabilă - priorităţi majore ale...

Secretarul general al OIF: Educaţia şi dezvoltarea durabilă – priorităţi majore ale tineretului francofon din lume

Educaţia şi dezvoltarea durabilă reprezintă două dintre priorităţile majore ale tineretului francofon din lume, a declarat, joi, secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Louise Mushikiwabo, la Conferinţa Internaţională ‘Francofonia viitorului: educaţie pentru dezvoltare durabilă’, organizată la Palatul Cotroceni.

‘60% din populaţia din spaţiul francofon este sub vârsta de 35 de ani. Această proporţie ajunge la peste 70% în ţările din Sud, mai ales în Africa. Consultarea vastă cu tineretul pe care am efectuat-o a demonstrat că principalele priorităţi ale tinerilor noştri sunt să aibă acces la un loc de muncă, să beneficieze de o educaţie de calitate şi să trăiască într-un mediu sănătos. Domnule preşedinte Klaus Iohannis, aţi insistat asupra educaţiei şi a dezvoltării durabile. Acestea sunt două dintre priorităţile majore ale tineretului francofon din lume. Aşadar, suntem exact pe calea cea bună a temei acestei conferinţe – a Francofoniei viitorului şi a educaţiei durabile. Cadrul strategic adoptat la Djerba pentru următorii 8 ani ne invită pe toţi (…) să răspundem aşteptărilor tineretului nostru. Devenim, aşadar, aşa cum aţi spus, o organizaţie multilaterală matură, dar cu faţa întoarsă tot mai mult spre tineri, deoarece spaţiul nostru este tânăr şi de aici rezultă importanţa educaţiei’, a afirmat oficialul OIF, care se află în România cu prilejul aniversării a 30 de ani de la aderarea României la această organizaţie.

Potrivit secretarului general OIF, educaţia este un drept fundamental, transformă vieţile şi ameliorează viaţa zilnică.

‘În faţa provocărilor şi a inegalităţilor persistente din acest sector, există un consens internaţional pentru a se promova un model de învăţare mai incluziv, de calitate. (…) Trebuie să permitem tuturor copiilor să aibă acces la şcoli, dar să investim şi în calitatea învăţământului de bază şi în formarea profesională şi tehnică. (…) Cadrul strategic, care a fost adoptat la Djerba, pentru organizaţia noastră ne pune un scop ambiţios – şi anume din a face din Francofonie un laborator strategic şi inovator. Ne fixează două obiective perfect convergente cu tematica conferinţei de la Bucureşti: promovarea abordărilor şi instrumentelor în favoarea consolidării educaţiei, a formării şi a cercetării şi consolidarea cooperării şi a schimburilor economice în favoarea unei prosperităţi durabile. Cuvântul cheie este ‘durabil”, a transmis Louise Mushikiwabo.

Aceasta a menţionat că Francofonia, în momentul de faţă, este o organizaţie în care limba franceză evoluează în context plurilingv, iar Francofonia viitorului trebuie să se înscrie în mod clar în transformarea digitală, apreciind că în România digitalizarea este foarte dezvoltată.

‘Suntem, aşadar, un spaţiu care favorizează dezvoltarea limbii franceze în cadrul multitudinii de limbi care sunt vorbite de cetăţenii din spaţiul francofon. (…) Ne propunem un conţinut bogat pentru a educa accesul echitabil al fetelor. (…) În domeniul formării profesionale şi tehnice suntem de asemenea prezenţi, vom pune accentul pe cercetarea inovativă, pentru a găsi soluţii adaptate la contextele naţionale, de exemplu în domeniul turismului durabil, un sector în care România ar dori să se dezvolte şi multe alte ţări. În această zonă vom continua să avem centre regionale francofone, vom produce noi instrumente pentru învăţarea limbii franceze şi vom desfăşura activităţi inovative pentru cei care o învaţă şi acordăm o mare importantă mobilităţii cadrelor didactice. (…) Digitalizarea poate juca un rol foarte important în învăţământ, am văzut acest lucru în pandemie, instrumentele la distanţă permit asigurarea continuităţii educative, mai trebuie să dezvoltăm însă şi cunoştinţele digitale’, a adăugat Louise Mushikiwabo, care a atras atenţia şi asupra pericolelor pe care le reprezintă digitalizarea, cu referire la lupta împotriva dezinformării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks