Ştirul, una dintre plantele cele mai des întâlnite în gospodăriile din România, folosită pentru hrana animalelor sau de cele mai multe ori cosită şi aruncată, poate fi utilizată ca plantă energetică, iar seminţele pot fi folosite pentru popcorn.
Familia Amarantacee cuprinde peste 800 de specii erbacee care îşi au originea în America, Africa şi Eurasia. O parte dintre acestea sunt cultivate ca legume frunzoase, plante ornamentale sau se regăsesc ca buruieni în cultură. Potrivit Tratatului de legumicultură specială, ‘denumirea de amarant a fost utilizată de grecii antici şi de romani, amarantos însemnând plantă care nu moare, făcând referire astfel atât la capacitatea sa de a supravieţui la condiţiile extreme de temperatură, cât şi la proprietăţile nutritive care susţin organismul uman’.
‘Vorbim de amarantus, familia conţine peste 800 de specii, iar noi când vorbim de amarantus ne gândim în primul rând la ştirul pe care îl întâlneam în trecut în gospodăriile populaţiei, în special ştirul roşu. În grădină, oamenii, când prăşeau plantele, lăsau şi ştirul pentru că îl foloseau în diverse preparate culinare sau la animale. Această plantă pe care o regăsim în flora spontană, socotită o buruiană şi un indicator care ne arată prezenţa azotului în sol, este şi una alimentară, ‘Creasta cocoşului’, existând totodată un soi de Amarantus decorativ, o plantă vişinie, grena. O specie bogată, rustică, dar care nu este cunoscută suficient. În România, la Banca de Resurse avem multe varietăţi. Cred că avem peste 100 de varietăţi de ştir, plecând de la cel comestibil, roşu, apreciat din punct de vedere gastronomic şi medicinal. Reprezintă un tezaur imens de antioxidanţi, o plantă care aduce multe beneficii sănătăţii. Ajută la recuperarea organismului, la detoxifiere. Am reuşit să omologhez primul soi de ştir cunoscut în România, înscris în Catalogul oficial al plantelor de cultură. Avem un soi comercial, ştirul roşu comestibil. Aşa cum se consumă loboda, ştirul este din aceeaşi grupă de produse şi se foloseşte în special în ciorbe’, a declarat pentru AGERPRES directorul BRGV, Costel Vînătoru.
Potrivit cercetătorilor, ştirul roşu prezintă un conţinut ridicat de betacaroten, acid ascorbic, iar uleiul extras din această plantă conţine o cantitate importantă de acid palmitic, acid stearic, acid oleic şi acid behenic. Conţinutul de proteină crudă din seminţele de amarant se situează, potrivit datelor reliefate de Tratatul special de legumicultură, printre cele mai mari, cu o valoare ce variază între 12,5% şi 17,6%, fiind depăşită doar de soia. Mai mult decât atât, cercetările din domeniu medical au evidenţiat proprietăţi radiomodulatoare, astfel că şoarecii de laborator pretrataţi cu extracte din frunze de ştir roşu au dezvoltat protecţie împotriva iradierii gamma. Ştirul poate fi folosit totodată la încălzire, ca plantă energetică.
‘Avem soiuri energetice, amarantus creşte foarte mare, în câteva luni poate să atingă 3 – 4 metri înălţime, tulpina groasă, până la 6 – 8 centimetri în diametru. Aproape nicio altă plantă din zona silvică nu are acest ritm de creştere. Poate fi utilizat în producerea peleţilor, utilizată ca plantă energetică în zona aceasta de biomasă. Ceea ce este interesant este că în urma unor analize pe care le-am făcut cu mulţi ani în urmă am descoperit că practic nu uzează centralele termice. Sunt foarte multe plante energetice care au capacitate mare de creştere, au şi putere calorică mare, dar sunt bogate în siliciu şi distrug aceste centrale termice. Cimentează, dau naştere acelei sticle în interiorul centralelor termice. Trec testele de putere calorică, dar în final avem probleme în utilizare, din acest motiv nu toate plantele le găsim în culturi şi în utilizare’, a precizat cercetătorul buzoian.
Din punct de vedere alimentar, arată cercetătorii în Tratatul de legumicultură specială, ‘ştirul roşu poate avea întrebuinţări felurite. Seminţele pot fi consumate sub formă de cereale, fiind încadrate în grupa pseudocerealelor, măcinate pentru a obţine o făină recomandată suferinzilor de boala Celiacă şi adăugată în diferite produse de panificaţie şi patiserie. Mai pot fi preparate în mod asemănător floricelelor de porumb sau adăugate în diverse preparate culinare pentru a le îmbunătăţi proprietăţile alimentare şi nutritive”.
‘Sunt varietăţi care produc seminţe ceva mai mari şi care pot fi utilizate la producerea uleiurilor, dar în special sunt folosite la producerea popcornului. Aşa cum se foloseşte porumbul pentru popcorn, aşa şi aceste seminţe pot fi folosite pentru că au capacitate de expandare şi gustul este foarte bun, parfumat şi bun pentru sănătate. Iată, o plantă pe care noi o cunoaştem mai mult ca pe o buruiană, ştirul, cunoscută şi în folclor, poate fi utilizată în diverse forme. Seminţele sunt mici, undeva la 2 mm, dar au capacitate mare de expandare. Seminţele însă nu seamănă deloc cu porumbul, sunt specii total diferite, aceasta produce o inflorescenţă sub formă de spic în care se află foarte multe seminţe sau inflorescenţe căzătoare, curgătoare. Sunt cunoscute la ţară, prin gospodării, pe lângă garduri, acel ştir mare, frumos. Are o capacitate mare de producţie. Avem varietăţi cu sămânţă albă, aurie, gălbuie sau chiar neagră. Gustul popcornului de ştir este mult mai rafinat decât cel al porumbului, mai fin, pentru că vorbim de o sămânţă expandată, este drept nu ajunge la dimensiunile porumbului de floricele, dar nu are acele coji, se topeşte în gură şi este mai parfumat. Neavând tegumentul aşa de mare, părţile acelea tari din floricele care jenează, acesta este mai rafinat’, a subliniat directorul instituţiei.
O altă caracteristică a ştirului care a tras atenţia cercetătorilor este capacitatea sa de înmulţire.
‘Este o plantă interesantă pe care s-au făcut multe studii privind germinarea. A impresionat lumea ştiinţifică prin germinarea sa. A fost socotită încă din antichitate ca o buruiană şi atunci a fost distrusă, ruptă, scoasă din cultură şi atunci şi-a găsit forme de apărare, şi-a mărit numărul de seminţe, a început să disemineze seminţe în mai multe epoci şi apoi şi-a protejat sămânţa într-un tegument chitinos, puternic, care îi asigură o capacitate de păstrare ridicată. Sunt tehnologiile moderne care asigură o arătură adâncă, dar noi nu facem nimic altceva decât că aceste seminţe le ducem undeva la 60 cm adâncime şi stau acolo conservate ca în celulele de păstrare. Peste câţiva ani când partea de suprafaţă este supusă unor lucrări, fermierul se gândeşte că trebuie să facă o arătură adâncă pentru a combate buruienile şi atunci scoate la suprafaţă sămânţa care a fost îngropată în trecut. Prin această metodă, amarantus a reuşit să ajungă la performanţe inimaginabile, să îşi păstreze germinaţia în sol până la 60 – 80 de ani. O plantă miraculoasă’, a dezvăluit Costel Vînătoru.
