Trei mii de soiuri de tomate deţine în portofoliu Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale (BRGV) Buzău, printre ele fiind roşia cu ţepi, o specie ancestrală, tomate dispărute din cultura locală, creaţii noi în premieră naţională şi internaţională, dar şi tomate deosebit de importate pentru siguranţa alimentară a României.
Există un tezaur genetic pe care specialiştii încearcă să îl păstreze pentru generaţiile viitoare. Prin metode specifice, analize de laborator şi ore în şir petrecute pe teren, cercetătorii BRGV au reuşit să pună la adăpost peste 3.000 de soiuri de tomate, o adevărată comoară pentru economia şi agricultura naţională.
”Vorbim despre cel mai valoros tezaur pe care îl are Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău. La tomate, specia la care deţinem cele mai multe genotipuri aflate în conservare, avem peste 3.000 de genotipuri, să le numim soiuri care se află în conservare. Dintre acestea, sunt populaţii locale, varietăţi de tomate care au fost cultivate în trecut pe teritoriul României şi care între timp au fost înlocuite din cultură, în special cu hibrizi din import. Vorbim despre resurse genetice valoroase care nu au fost niciodată înmatriculate, înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură. Dintre acestea, peste 1.500 de genotipuri le avem anul acesta în cultură pentru a regenera seminţele, pentru că nu au capacitate mare de păstrare şi atunci la câţiva ani de zile facem această activitate şi totodată evaluăm aceste resurse pe care le avem în conservare”, a declarat pentru AGERPRES directorul BRGV Buzău, Costel Vînătoru.
Potrivit acestuia, evaluarea este o ”muncă grea”, care se bazează pe mai multe obiective.
”În primul rând, stabilitatea genetică a soiurilor, pe urmă identitatea soiului care trebuie să fie clară şi se face pe de-o parte pe cale genetică, dar în concordanţă cu datele pe care le avem din literatura de specialitate. Noi avem în România undeva sub 10% soiuri înmatriculate şi restul resurselor nu au fost înmatriculate, vorbim despre aceste populaţii locale, tradiţionale, care au fost folosite pe teritoriul ţării. De menţionat că târziu s-a creat în România un catalog oficial al plantelor de cultură, primul elaborat de Ministerul Agriculturii a fost în anul 1958, în mod profesionist, editat în şase limbi de circulaţie. Noi avem descrieri mult mai vechi, chiar plecând de la anul 1653, deci documente care ne ajută să atestăm că aceste creaţii sunt ale noastre”, a precizat Costel Vînătoru.
În premieră, Banca de Resurse Genetice a reuşit crearea unor noi soiuri de tomate, de tip Kumato, care se diferenţiază de roşiile clasice atât prin culoare, gust, productivitate, cât şi prin procesele tehnologice şi de cercetare care au fost folosite pentru a atinge rezultatele propuse.
”Iată, avem în acest an peste 1.500 de genotipuri în cultură şi alte 1.500 care urmează la anul să fie regenerate, avem şi soiuri de tomate care au fost obţinute la Banca de Resurse Genetice Vegetale. Avem înmatriculate acum la Oficiul de stat pentru înscrierea soiurilor, practic Institutul de Stat de Testare a Soiurilor, 24 de creaţii înscrise până în prezent, şase dintre ele sunt la tomată, care urmează să intre în cultură şi sperăm noi în producţia de serie, adică să treacă gardul instituţiei noastre şi să aducem bucurie cultivatorilor. Fac precizarea că este o premieră naţională şi nu doar naţională, avem pentru prima dată în România varietăţi şi soiuri stabilizate, fac precizarea soiuri şi nu hibrizi de tomate tip Kumato, un tip nou de tomată foarte apreciată în lumea ştiinţifică internaţională şi în lumea consumatorilor”, a arătat el.
Aceste varietăţi Kumato sunt valoroase din multe puncte de vedere, în primul rând pentru productivitate, gust şi calitatea producţiei, rezistenţa genetică la agenţii patogeni, boli, dăunători, dar foarte important sunt apreciate ca cele mai valoroase pentru menţinerea stării de sănătate, prevenirea şi chiar – spun anumite voci – tratarea anumitor boli, a adăugat specialistul.
”Vorbim de tomatele care sunt închise la culoare, avem o tomată tigrată tip Kumato, foarte valoroasă, pentru care aşteptăm certificatul şi brevetul de omologare, avem o tomată de culoare neagră, indigo, tip Kumato, care urmează să primească certificatul de omologare. A fost înscrisă sub denumirea provizorie de ‘Tomata nera’ şi mai avem o tomată cherry, cafenie la culoare, care a fost înscrisă sub denumirea provizorie de ‘Simila’. Deci trei genotipuri tip Kumato, o premieră pentru România pentru că am reuşit aici la Buzău hibridări interspecifice, nu intraspecifice, între speciile de tomate, a nu se confunda cu organismele modificate genetic. Vorbim de hibridări naturale între genuri de tomate, trei soiuri noi pentru România, ca şi specie, de tip Kumato. Era o singură companie în lume care înmatriculase tomate tip Kumato şi îşi revendica drepturi de autor, dar, atenţie, pentru hibrizi, nu pentru soiuri, nu pot fi multiplicate prin seminţe, iar ceea ce am obţinut aici se poate regenera atât de noi cât şi de fermieri. Am implicat resurse genetice autohtone vechi, care păstrează gustul şi aroma şi totodată o tehnică de obţinere avansată, aceste hibridări interspecifice – un salt în ceea ce priveşte ameliorarea plantelor în România”, a mai precizat Costel Vînătoru.
Pe de o parte, cercetătorii Băncii încearcă să obţină soiuri noi, productive şi adaptate la noile condiţii de climă, dar pe de altă parte fac eforturi deosebite în scopul păstrării unor tipuri de tomate care au fost cultivate pe scară largă în România şi care au adus beneficii atât cultivatorilor, cât şi consumatorilor.
”Noi am resuscitat şi soiuri foarte vechi de tomate care s-au pierdut şi care sunt în păstrare numai aici. Mă gândesc la tomatele Conserva care erau cultivate în anii 50 în România, pe urmă mă gândesc la tomatele Aurora, la tomatele Diana, un soi vechi, Vitamina pe care îl avem şi care s-a regenerat aici. S-au pierdut şi soiuri noi. Spre exemplu, noi nu avem în catalog soiuri de tomate care ocupau suprafeţe mari în România, cum a fost Vidra 533, cum a fost tomata Unirea, alt soi de tomată Dacia”, a menţionat directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale.
Printre soiurile care se regăsesc în portofoliul BRGV se numără şi tomata cu ţepi, predecesorul roşiei introduse în cultură, o plantă care necesită atenţie sporită şi echipamente de protecţie pentru a o putea culege. Potrivit directorului instituţiei, tomatele, cultivate acum la scară largă în lume, au o istorie aparte, mai puţin legată de România, unde au ajuns abia în secolul XIX.
”Mai puţini sunt aceia care ştiu că tomata nu are rădăcini adânci în ceea ce priveşte cultivarea ei. Primul document îl avem la 1835 privind cultivarea tomatelor, de aceea am scris un articol cu mulţi ani în urmă, acum cred că aproape 20 de ani, ‘Ştefan cel Mare nu a mâncat tomate’. Nu a mâncat tomate pentru că în vremea lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab şi alţi domnitori vestiţi nu erau tomate în Moldova, Transilvania şi în Ţara Românească. Practic, tomata a pătruns destul de târziu, are o istorie frumoasă, a pătruns în secolul al XVI-a în Europa şi o perioadă lungă de timp europenii nu au consumat-o pentru că au considerat-o o plantă periculoasă, fiind soră, fiind în aceeaşi familie, cu mătrăguna, o plantă cunoscută ca fiind extrem de periculoasă, folosită ca otravă încă din antichitate. Aproape 200 de ani europenii nu au mâncat tomate, de teama aceasta că se pot otrăvi”, a explicat cercetătorul.
Tomata îşi are originea în depresiunile mlăştinoase şi înalte din Peru, America. Acolo, în formă naturală, nu seamănă deloc ca plantă endemică cu ceea ce cunoaştem noi astăzi, a arătat Costel Vînătoru.
”Planta este plină de ţepi, fructele sunt foarte mici, până la 10 grame greutate, de culoare galbenă, nu sunt comestibile, sunt acre, fructul este acoperit cu sepale pline de ţepi. Greu să le recoltezi şi să accepţi să mănânci. Pătrunzând în Europa, datorită condiţiilor noi de climă, au început să apară variaţii, să apară driftul genetic. Au început să apară varietăţi noi cu fructe roşii. Un italian a văzut acest lucru şi a început să facă selecţie şi chiar să îndrăznească să consume fructele tomată. Francezii au preluat în serios studiul lor şi au obţinut soiuri comerciale şi comestibile de tomate cu fructe roşii. Apoi americanii au ajuns în Europa, au descoperit roşiile comestibile şi le-au dus acasă, crezând că duc o specie nouă, devenind astfel cei mai mari producători de tomate. Practic, a fost o plantă plimbată prin Europa, unde a fost modificată datorită climei şi ştiinţei de ameliorare şi s-a întors în America, iar românii cred că această tomată provine din moşi strămoşi. Nu este adevărat. La noi în România a ajuns în cultură după secolul XIX, pe filiera aceasta turcească, bulgărească, grecească, cu negoţul acesta şi aici au ajuns primele varietăţi de tomate. Bulgarii veneau în special aici în zona Buzăului să ia sare şi aduceau în schimb seminţe şi legume. Varietăţile acestea ancestrale – să le spunem – le avem şi noi în cultură pentru că păstrează gene de rezistenţă. Avem o tomată cu ţepi, dar spre deosebire de tomata pură din sălbăticie, fructele sunt roşii, chiar parfumate, aromate, dar greu de cules fără echipament special. Fructele sunt pline de ţepi, frunzele la fel. Sunt bogate, productive, rezistente”, subliniază cercetătorul buzoian.
În ceea ce priveşte siguranţa alimentară, conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale arată că deţine soiuri deosebit de importante, care pot fi cultivate la scară largă în România.
”Dacă ar fi să mă gândesc la cel mai gustos soi nu ar trebui să spun pentru că este făcut de mine, dar nu pot să nu-l amintesc pentru că este cel mai gustos soi de tomată care poate fi cultivat pe teritoriul ţării noastre, dar are fructe mici, de tip cherry. Este vorba despre soiul Flaviola care păstrează cel mai bine gustul şi aroma tomatelor autentice. Dacă nouă ni s-ar cere acum şi s-ar crea o strategie de dezvoltare a unor programe de relansare a producţiei româneşti avem tomate pe toate grupele. Avem tomate de consum în stare proaspătă, un soi Diana foarte valoros, practic am înviorat soiul cu un gust inconfundabil şi oricând poate să stea alături de creaţiile companiilor de top. Avem tomate de industrie, un soi la care s-a lucrat foarte mult pentru caracteristicile sale de productivitate, substanţă uscată, aciditate, soiul Claudia. În spatele soiului stau resurse genetice foarte vechi, vorbim de soiul Romec, Conserva, Mikado. Mikado era un soi care în anii 40 – 50 era cultivat pe scară largă. Îl avem în păstrare şi oricând ar putea ieşi pe piaţă. Toată lumea se gândeşte la tomata Inimă de bou. Sunt printre puţinii care a lucrat la resuscitarea acestui soi uitat. Avem varietăţi noi de tomată Inimă de bou, am obţinut un soi nou pentru că nu am mai putut să folosim titulatura de Inimă de bou. Trist, un semnal de alarmă, pentru că această tomată o găsim în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură în România înmatriculată ca soi românesc. După aceea s-a renunţat la soi şi acum îl găsim înmatriculat în Italia, sub denumirea de Inimă de bivol în Bulgaria. Iată că noi nu îl mai putem înmatricula, înscrie chiar dacă avem seminţele originale din soiul românesc nu putem folosi această titulatură. Prin urmare am resuscitat soiul şi l-am înscris sub numele de Andrada, cu sintagma Andrada, Inimă de bou”, a povestit Costel Vînătoru.
Profesorul Corneliu Petrescu este cel care s-a ocupat serios de tomate şi a obţinut hibridul de tomată Export 2, care era cultivat în anii 80 pe o suprafaţă de peste 10.000 hectare, a completat specialistul buzoian.
”Un hibrid care s-a remarcat cu gust, aromă, calitate, productivitate, soiul care a dat identitate tomatei româneşti, botezat Export şi datorită faptului că aceste tomate au mers în proporţie de 90% la export. Acest soi poate fi oricând resuscitat şi introdus în cultură. Putem să multiplicăm, nu de azi pe mâine, dar putem să venim oricând cu resurse valoroase”, a precizat directorul instituţiei.
Cu toate că deţine o colecţie de 3.000 de soiuri de tomate şi peste 20.000 de genotipuri de plante medicinale, flori şi alte tipuri de legume, instituţia de cercetare se confruntă cu subfinanţare, lipsă de personal şi dotări.
”Tomata poate să se exprime în diverse forme, mărimi, culori şi noi o cunoaştem sub denumirea populară de roşie. Dar având în vedere portofoliul pe care îl avem, nu mai putem folosi titulatura de roşie pentru că am compune cuvinte opozante. Am putea vorbi despre roşia-neagră…Iată că în colecţia noastră suntem nevoiţi să folosim termenul de tomată şi avem tomate galbene, roşii, verzi, albe, cu diverse nuanţe, de diverse mărimi şi forme, tip ardei gras, gogoşar, tip ardei kapia, tip banană. Practic eu vin şi donez statului român o resursă compusă la Banca de Resurse Genetice Vegetale din peste 20.000 de genotipuri de plante şi, din păcate, am tristeţea sufletească pentru că statul român nu este prea bucuros de această donaţie şi nu prea îl interesează, dovadă că paşii făcuţi pentru a dezvolta acest proiect sunt foarte mici şi nesiguri pentru că iată nu s-a reuşit să se pună la punct o strategie de dezvoltare a acestui proiect. Sunt mâhnit sufleteşte că nu am găsit înţelegerea necesară, aceste resurse care au fost salvate cu o jertfă imensă şi nu este un termen forţat pentru a îmbrăca o frază. O jertfă depusă într-o viaţă de om cu implicarea mai multor specialişti şi, din păcate, aceste resurse şi astăzi sunt în pericol şi trebuie salvate”, a mai spus Costel Vînătoru.
Specialist cu peste 37 de ani de experienţă în ameliorarea şi genetica plantelor de cultură dr. ing. Costel Vînătoru a parcurs toate gradele profesionale, de la CS III în 2003, la CS II în 2009 până la CS I, în 2015. În paralel cu activitatea de cercetare, în anul 1999 a fost admis la cursurile de doctorat din cadrul USAMV Bucureşti, Facultatea de Horticultură, sub îndrumarea profesorului universitar dr. ing. Corneliu Petrescu, iar în 2006 îşi susţine teza cu titlul ”Crearea de hibrizi F1 de tomate timpurii cu plasticitate ecologică şi calitate superioară”, obţinând titlul de Doctor în Horticultură. În anul 1996 pune bazele înfiinţării primului Laborator de Ameliorare şi Conservarea Biodiversităţii în legumicultură din România. Simultan, a coordonat lucrările de aclimatizare şi ameliorare la peste 200 de specii noi, care nu au fost cultivate în România şi la care s-au obţinut rezultate deosebite.
