Primăria Sectorului 1 a anunţat, luni, demararea unui proiect de asfaltare a 14 artere din nordul acestei zone administrative.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al primăriei transmis AGERPRES, în prima fază, se va interveni pe zece străzi pe care nu au mai fost executate lucrări de reparaţii şi modernizare de aproximativ 15 ani: Berca, Biborţeni, Zăpada Mieilor, Cărbunarilor, Heliului, Simeria, Trifeşti, Văliug, Zeletin şi Drumul Nicolae Şuţu.
În perioada următoare, vor începe lucrările de reabilitare şi modernizare pe alte patru străzi – Bujorului, Nuferilor, Elena Pleşoianu şi Dumitru Zosima, se precizează în comunicat.
‘Am cerut firmelor care execută lucrările atât promptitudine în execuţie, cât şi respectarea standardelor de calitate. O să mă asigur personal că aceştia vor respecta graficul de execuţie şi vor face lucrări de asfaltare la cele mai înalte standarde. Avem respect pentru banul public şi nu acceptăm lucrări făcute de mântuială’, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Conform comunicatului, administraţia locală are un program prin care îşi propune să facă toate străzile din Sectorul 1 ‘demne de o capitală europeană’.
Primăria Sectorului 1 a menţionat că are în curs de elaborare documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 159 de străzi care necesită ‘urgent’ lucrări asfaltare şi modernizare.
‘Pentru 29 dintre acestea au fost întocmite proiecte de hotărâri de Consiliu local, însă pentru 28 dintre străzi majoritatea din Consiliul Local Sector 1 a respins de mai multe ori modernizarea lor. Este vorba despre de străzile Elena Clucereasa, Islaz, Panait Istrati, Gherghel Paraschiva, Virgil Pleşoianu, Costache Sibiceanu, Butuceni, Intrarea Godeni, Strada Volumului, Craiovei, Pinului, Frasinului, Teodor Iliescu, Theodor Aman, Intrarea Grigore Alexandrescu, Victor Eftimiu, Iuliu Tetrat, Ioan Zalomit, Aristide Demetriade, Albac, Dionisie Fotino, Constantin Mille, Chile, Intrarea Alpiniştilor, Intrarea Gheorghe Simionescu, Strada Neajlovului, Intrarea Catedrei şi Strada Siriului’, a susţinut Armand.
Ea a completat că singura arteră din acest pachet de străzi pentru care consilierii locali au aprobat intrarea în programul de reabilitare a fost Hristache Pitarul.
‘Anul trecut a fost semnat un acord cadru pentru modernizarea şi repararea întregii infrastructuri urbane pe care Primăria Sectorului 1 o administrează. În baza acestui acord vor putea fi asfaltate, reabilitate sau modernizate peste 1.000 de străzi din această zonă administrativă’, a mai transmis Clotilde Armand.