AcasăStiri generaleSector 1: Au fost aprobate bursele şcolare; cuantumurile majorate, în baza unui...

Sector 1: Au fost aprobate bursele şcolare; cuantumurile majorate, în baza unui amendament PSD-PNL

Un număr total de 14.596 de burse vor fi acordate elevilor din Sectorul 1 în anul şcolar 2022 – 2023, conform unui proiect aprobat vineri de către consilierii locali.

Este vorba despre burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social. În baza unor amendamente comune PSD – PNL susţinute în cadrul şedinţei, a fost majorat chiar şi cu aproximativ 80% cuantumul propus pentru burse în forma iniţială a proiectului.

Astfel, bursele de performanţă pentru elevii care au obţinut rezultate la etapele naţionale ale competiţiilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei vor avea următoarele valori:

– locul I: – 2.000 de lei/lună;

– locul al II-lea – 1.500 de lei/lună;

– locul al III-lea – 1.000 de lei/lună.

Bursele de performanţă pentru elevii care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educaţiei pentru competiţiile internaţionale vor fi de 1.500 lei/lună.

Bursele de performanţă pentru elevii care au obţinut locurile I, II, III la etapele naţionale ale competiţiilor, concursurilor cultural-artistice cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific organizate de MEN vor fi de:

– locul I – 2.000 de lei/lună;

– locul al II-lea – 1.500 de lei/lună;

– locul al III-lea – 1.000 de lei/lună.

Bursele de performanţă pentru elevii care au obţinut locurile I, II, III la competiţiile sportive internaţionale la care participă loturile naţionale ale României:

– locul I – 3.000 de lei/lună;

– locul al II-lea – 2.000 de lei/lună;

– locul al III-lea – 1.000 de lei/lună.

Bursele de merit pentru elevii din clasele VI-XII care au obţinut media generală 10 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate/semestru în anul şcolar anterior vor fi de 700 lei/lună.

Bursele de merit pentru elevii care au obţinut media de admitere în învăţământul liceal sau profesional de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate/semetru în anul şcolar anterior au un cuantum de 600 lei/lună.

Pentru elevii care au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene sau zonale în cazul învăţământului vocaţional de artă ale competiţiilor şcolare naţionale organizate de MEN se acordă următoarele burse:

– locul I – 650 lei/lună;

– locul al II-lea – 550 lei/lună;

– locul al III-lea – 450 lei/lună.

Bursele de merit pentru elevii care au obţinut loc obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau tehnico-ştiinţific de nivel naţional organizate de MEN sunt de:

– locul I – 600 lei/lună;

– locul al II-lea – 500 lei/lună;

– locul al III-lea – 400 lei/lună.

Bursa de studiu pentru elevii care au obţinut media anuală generală de cel puţin 7,5 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior va fi de 450 de lei/lună. Aceeaşi bursă se va acorda şi pentru elevii care au obţinut în clasa a IV-a calificativul foarte bine la toate disciplinele de studiu.

Bursa de ajutor social va fi de 600 lei/lună pentru elevii din familii cu venituri mici, pentru elevii orfani sau pentru cei aflaţi în întreţinerea unui singur părinte şi de 800 lei/lună pentru elevii cu deficienţe/afectări funcţionale produse de boli.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks