Numărul preşcolarilor beneficiari ai proiectului ‘Grădiniţa de vacanţă’ a fost majorat de la 715 la 1.708, după ce Consiliul Local Sector 1 a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de hotărâre în acest sens.
Actul normativ modifică hotărârea Consiliului Local nr. 85 din 5 mai, au precizat reprezentanţii autorităţii locale, marţi, pe pagina de Facebook a instituţiei.
‘În acest an, un număr fără precedent de preşcolari din Sectorul 1 vor beneficia de programul ‘Grădiniţa de Vacanţă’, iniţiat şi finanţat de administraţia locală a Sectorului 1. Este vorba despre 1.708 elevi cu vârsta de grădiniţă, ceea ce înseamnă aproape un număr triplu de preşcolari faţă de programul ‘Grădiniţa de Vacanţă’ din vara anului trecut, când au beneficiat 678 de preşcolari’, au menţionat reprezentanţii Primăriei Sectorului 1.
Potrivit hotărârii adoptate marţi, se aprobă alocarea de la bugetul local a 5.613.080 de lei necesari implementării proiectului educaţional şi social ‘Grădiniţa de Vacanţă’ în perioada iulie-august. De la bugetul local al Sectorului 1, pentru derularea acestui proiect, vor fi alocaţi 110 lei/zi/preşcolar, din care 20 lei/zi/preşcolar pentru hrană şi 90 lei/zi/preşcolar pentru activităţi educaţionale.
Reprezentanţii autorităţii locale au precizat că dintre cele 1.708 locuri se vor rezerva minimum 25 pentru preşcolarii cu cerinţe educaţionale speciale. În cazul acestora, vor fi alocaţi de la bugetul local 215 lei/zi/preşcolar, dintre care 20 lei/zi/preşcolar pentru hrană şi 195 lei/zi/preşcolar pentru activităţi educaţionale.
Programul va fi derulat în 14 grădiniţe din Sectorul 1.