AcasăStiri generaleSector 1: Peste 20 de milioane de lei, aduşi la bugetul de...

Sector 1: Peste 20 de milioane de lei, aduşi la bugetul de stat din venituri ilicite obţinute de 34 de baruri şi restaurante

Primăria Sectorului 1 a adus la bugetul de stat peste 20 de milioane de lei, venituri ilicite obţinute de la 34 de baruri şi restaurante/terase din centrul Capitalei, ai căror patroni au ignorat dispoziţiile Poliţiei Locale Sector 1 de suspendare a activităţii, nu au făcut niciun demers în vederea autorizării şi au ţinut deschise locaţiile, a anunţat edilul Clotilde Armand.

Primarul Armand a amintit, joi, pe Facebook, că dispoziţiile OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă prevăd că desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial în perioada suspendării activităţii comerciale se sancţionează cu amendă, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.

‘Autorizaţia de funcţionare este actul administrativ prin care se stabilesc regulile de funcţionare şi care atestă faptul că agentul economic le îndeplineşte pentru a funcţiona, astfel încât să nu existe riscuri de siguranţă a alimentelor, siguranţă şi sănătate a populaţiei ori siguranţă la incendiu. În goana după bani, sunt patroni care ignoră legea şi sănătatea clienţilor’, a spus Clotilde Armand.

Edilul Sectorului 1 a menţionat că, până în prezent, instanţele au emis hotărâri judecătoreşti definitive prin care au respins plângerile depuse de agenţii economici, menţinând dispoziţiile proceselor verbale de sancţionare. Clotilde Armand a adăugat că procesele verbale de sancţionare în care au fost consemnate aceste venituri au fost transmise de Compartimentul Control Activităţi Comerciale din cadrul Poliţiei Locale Sector 1 către ANAF, în vederea executării acestor venituri realizate ilicit, deoarece sumele respective se fac venit la bugetul de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks