Senzori de măsurare a calităţii aerului vor fi instalaţi în şcoli din Sectorul 1, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, vineri, AGERPRES.
Primăria Sectorului 1 a încheiat, în această săptămână, contracte de sponsorizare cu două dintre cele mai mari reţele de monitorizare a calităţii aerului din lume, drept urmare autoritatea locală va primi de la uRADMonitor şi Airly ‘un număr semnificativ’ de astfel de senzori, care vor fi instalaţi, la exterior, în 18 unităţi de învăţământ. În trei şcoli, aceste dispozitive vor fi montate în interiorul sălilor de curs. Aceşti senzori sunt pasivi, nu emit nicio radiaţie dăunătoare şi înregistrează mai mulţi parametri esenţiali pentru a înţelege calitatea aerului pe care îl respiră copiii.
Senzorii din exterior monitorizează parametri precum particule în suspensie, ozon sau compuşi volatili, iar senzorii din interior – concentraţia de dioxid de carbon, temperatura şi umiditatea.
Mai multe studii au arătat o legătură strânsă între concentraţia de dioxid de carbon şi capacitatea de concentrare a copiilor. Astfel, aerisirea adecvată a sălilor de clasă este strâns legată de îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale copiilor.
‘Pentru administraţia pe care o conduc, protecţia mediului, reducerea poluării şi apărarea sănătăţii locuitorilor reprezintă priorităţi de grad zero. Instalarea acestor senzori de monitorizare a calităţii aerului la interiorul şi exteriorul unităţilor de învăţământ ne ajută să vedem în timp real calitatea aerului pe care-l respiră copiii noştri la şcoală, iar dacă acesta nu este în parametri corespunzători, să putem lua măsuri în regim de urgenţă’, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.