Persoanele care au optat să primească în numerar stimulentele financiare pentru combaterea crizei energetice le vor putea ridica din trei centre de plată pe 28 şi 31 iulie, a anunţat, miercuri, Primăria Sectorului 1.
‘Primăria Sectorului 1 a demarat procesul de acordare a stimulentelor financiare în cadrul programului de combatere a crizei energetice. În cazul persoanelor care au optat să primească în numerar aceste stimulente, deschidem, vineri şi luni, trei centre de plată. Pentru evitarea aglomeraţiei şi a timpilor de aşteptare, am prelungit programul de funcţionare al casieriilor până la ora 20,00. De asemenea, pentru o mai bună organizare a ghişeelor, recomandăm beneficiarilor a căror nume încep cu literele A-K să vină la casierii vineri, 28 iulie 2023, iar cei a căror nume încep cu literele L-Z, luni, 31 iulie 2023’, a informat Primăria, pe Facebook.
Programul casieriilor este 08,00 – 20,00. Acestea se află la adresele:
– Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, Piaţa Amzei nr. 13;
– Primăria Sectorului 1, Bulevardul Banu Manta nr. 9;
– Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Bulevardul Mareşal Averescu nr.17.
Primăria Sectorului 1 a început de săptămâna trecută să acorde stimulentele financiare în cadrul programului de combatere a crizei energetice persoanelor care au optat pentru transfer bancar. Această procedură este în derulare în acest moment. În perioada următoare vor fi acordate stimulentele financiare şi persoanelor care au optat pentru primirea acestora prin mandat poştal.
Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 021/222.57.46 sau pot consulta site-ul www.primariasector1.ro.