Primăria Sectorului 2 acordă subvenţii beneficiarilor din trei unităţi private de asistenţă socială – Centrul de zi pentru asistenţă integrată a adicţiilor, Cantina Socială ‘Sf. Ana’ şi Centrul de zi pentru copii ‘Sfânta Treime’.
Centrul de zi pentru asistenţă integrată a adicţiilor din cadrul Asociaţiei Române Anti-SIDA va beneficia de o subvenţie de 270.000 de lei anul acesta. Un număr de 50 de beneficiari vor putea primi 450 de lei, lunar, pe parcursul întregului an, au precizat reprezentanţii autorităţii locale, miercuri, pe Facebook.
Cantina Socială ‘Sf. Ana’, care aparţine Asociaţiei Diaconia Filiala Sector 2, primeşte o subvenţie de 240.000 de lei. Banii vor ajunge în conturile a 100 de beneficiari, care vor încasa o subvenţie lunară de 200 de lei în 2023.
Centrul de zi pentru copii ‘Sfânta Treime’, care aparţine de Arhiepiscopia Bucureştilor, primeşte 162.600 de lei. Astfel, 30 de beneficiari vor putea încasa o subvenţie lunară de 450 de lei pe parcursul acestui an.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 va încheia convenţii provizorii pentru acordarea de servicii de asistenţă socială cu unităţile beneficiare.