AcasăStiri generaleSector 3: A fost inaugurat un corp nou al grădiniţei de la...

Sector 3: A fost inaugurat un corp nou al grădiniţei de la Şcoala nr. 88; la parter va funcţiona o creşă

Un corp nou al grădiniţei de la Şcoala nr. 88, la parterul căruia va funcţiona Creşa ‘Ariel’, a fost inaugurat joi, capacitatea totală fiind de aproape 400 de locuri, dintre care 120 la creşă.

‘Sunt aproape 400 de locuri în acest corp nou de clădire, care arată foarte bine, respectă toate normele în vigoare, este foarte modern şi aşteaptă să-i primească pe beneficiari’, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, cu prilejul inaugurării.

El a menţionat că investiţia a fost realizată din bani europeni şi că alte 3.000 de locuri vor fi create până la toamnă.

‘Avem zece investiţii în curs şi până la toamnă trebuie să le deschidem pe toate, angajamentul nostru e că nu vom refuza nicio cerere, sperăm nu doar din Sectorul 3, ci şi din alte sectoare şi din afara Bucureştiului’, a afirmat Robert Negoiţă.

În ceea ce priveşte şcolile, el a spus că acestea sunt pregătite pentru anul de învăţământ care va urma, cu trei excepţii.

‘Avem trei şcoli cu problemă în sectorul 3 – 149, 16 şi ‘Nichita Stănescu’. Nu sunt în administrarea Primăriei Sectorului 3, ci a Primăriei Generale. Aceste şcoli arată jalnic. De ani de zile facem demersuri să treacă în administrarea noastră pentru a ne ocupa noi de ele’, a declarat Robert Negoiţă.

Potrivit acestuia, Primăria Capitalei reprezintă ‘o frână’ pentru Bucureşti.

‘Primăria Generală ne încurcă şi e o frână pentru Bucureşti, pentru dezvoltarea acestui oraş. Ne chinuim de un an şi jumătate să ne luăm avizele necesare pentru trei poduri şi două pasaje, noi le executăm în câteva luni, ei nu sunt în stare să le avizeze într-un an şi jumătate. (…) Am făcut un pod peste Dâmboviţa, în zona străzii Nicolae Teclu, într-un timp foarte scurt. A durat mai bine de 1 an să ne luăm avizele şi autorizaţia de la PMB, noi am făcut podul în două luni, în două luni se circula pe pod şi de mai bine de un an ne chinuim să facem recepţia cu cei de la PMB şi nu reuşim’, a spus Robert Negoiţă.

El şi-a exprimat speranţa că Primăria Capitalei îşi va schimba comportamentul, opinând că este o instituţie ‘foarte înapoiată, neorganizată, nestructurată şi incompetentă’.

În ceea ce priveşte toaletarea arborilor, el a spus că responsabilitatea este a Primăriei Capitalei. ‘În acest moment, Primăria Generală a anulat avizele de toaletare. E interzisă toaletarea în Bucureşti, responsabilitatea e a Primăriei Generale’, a menţionat Robert Negoiţă.

Directorul general al DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu, a menţionat că programul Creşei ‘Ariel’ este 7.00 – 18,30. Ea a precizat că instituţia va fi deschisă pe perioada verii şi are peste 30 de angajaţi.

Ea a adăugat că numărul de solicitări pentru înscrierea la creşă a fost în creştere în ultimii ani.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks